Categories: Ştiri sănătate

Vaccin Covid de generația a doua, total diferit. Vizează celulele T, iar imunitatea ține zeci de ani

Un nou vaccin. O companie britanică va începe în curând testele clinice ale unui vaccin de a doua generație împotriva Covid-19, un plasture cutanat ușor de administrat care utilizează celulele T pentru a distruge celulele infectate și care ar putea oferi o imunitate mai durabilă decât vaccinurile actuale, scrie Guardian.

Emergex a fost înființată în Abingdon în 2016 pentru a dezvolta vaccinuri cu celule T, fiind ideea profesorului Thomas Rademacher, directorul executiv al firmei și profesor emerit de medicină moleculară la școala de medicină a University College London.

Diferit de vaccinurile Covid de până acum

Vaccinurile pregătesc celulele T pentru a elimina celulele infectate din organism rapid după infecție, împiedicând astfel înmulțirea virusului și apariția bolii.

În timp ce anticorpii produși de actualele vaccinuri Covid se lipesc de virus și îl împiedică să infecteze celulele, celulele T găsesc și distrug celulele infectate. Vaccinurile precum Pfizer/BioNTech și AstraZeneca/Oxford, produc, de asemenea, un răspuns al celulelor T, dar într-o măsură mai mică.

Emergex a primit undă verde din partea autorității elvețiene de reglementare a medicamentelor pentru a efectua primele teste pe oameni la Lausanne, la care vor participa 26 de persoane ce vor primi o doză ridicată și una redusă din vaccinul său experimental Covid-19, începând cu 3 ianuarie.

Rezultatele intermediare ale studiului sunt așteptate în luna iunie

Generează un răspuns țintit al celulelor T

Robin Cohen, directorul comercial al firmei, a declarat: „Este pentru prima dată când un organism de reglementare a aprobat intrarea în studii clinice a unui vaccin Covid al cărui unic scop este de a genera un răspuns țintit al celulelor T în absența unui răspuns al anticorpilor, iar aceste celule T caută celulele infectate și le ucid.”

Folosind analogia unui asteroid care lovește o planetă, a explicat el: „Virusul este asteroidul: acesta trage în planetă și un cod viral, o semnătură pentru acel virus, este afișată rapid pe toată suprafața. Aceste semnături sunt citite de celulele T ca fiind străine, iar celulele T ucid celula infectată înainte ca aceasta să poată produce noi viruși vii”.

Imunitatea ar putea ține zeci de ani

Vaccinurile actuale contra Covid-19 provoacă, în principal, un răspuns cu anticorpi care se diminuează în timp, ceea ce înseamnă că oamenii au nevoie de vaccinuri de rapel pentru a menține protecția împotriva virusului.

Vaccinul Emergex funcționează diferit, prin uciderea rapidă a celulelor infectate. Acest lucru înseamnă că ar putea oferi o imunitate de durată mai lungă – posibil timp de zeci de ani – și ar putea fi, de asemenea, mai bun în combaterea mutațiilor virusului, a spus Cohen.

Un studiu publicat săptămâna trecută în revista Nature a arătat că unele persoane se confruntă cu o „infecție abortivă”, în care virusul intră în organism, dar este eliminat de celulele T ale sistemului imunitar în stadiu foarte timpuriu.

Oamenii de știință au declarat că această descoperire ar putea deschide calea pentru o nouă generație de vaccinuri care vizează răspunsul celulelor T și ar putea produce o imunitate mult mai durabilă.

Combinarea cu alte vaccinuri, una dintre variante

Danny Altmann, profesor de imunologie la Imperial College din Londra, a declarat că se îndoiește că un vaccin cu celule T „ar putea face treaba de unul singur”, dar ar putea juca un rol complementar, într-o abordare de tip „mix-and-match”(”combină și potrivește”), în care se administrează vaccinuri diferite pentru prima, a doua și a treia doză.

El a spus că vaccinurile cu ARNm, cum ar fi vaccinul Pfizer/BioNTech, funcționează atât de bine deoarece produc un răspuns puternic de neutralizare al anticorpilor. Vaccinul Pfizer s-a dovedit a fi mai eficient împotriva Covid decât vaccinul AstraZeneca/Oxford, deși acesta din urmă provoacă un răspuns mai puternic al celulelor T.

Dar un vaccin cu celule T ar putea fi folosit pentru a completa alte inoculări, a spus el, deoarece vaccinurile cu celule T ar putea fi mai rezistente la mutațiile virusului.

„Anticorpii sunt foarte sensibili la mutații, în timp ce celulele T pot vedea multe alte părți ale virusului. Poate că acesta este un argument pentru vaccinurile cu celule T”.

El a menționat că ideea vaccinurilor cu celule T nu este nouă – de exemplu, profesorul Sarah Gilbert, profesorul de la Universitatea din Oxford care a dezvoltat vaccinul AZ/Oxford, lucrează la așa ceva pentru gripă de mai bine de un deceniu.

Administrat cu un plasture cu microace

Cohen a spus că partea dificilă a fost elaborarea mecanismului de livrare a vaccinului Emergex către sistemul imunitar.

Rademacher și echipa sa au optat pentru mici particule de aur acoperite cu peptide (bucăți de proteine) concepute pentru a genera răspunsul celulelor T în organism.

Vaccinul va fi administrat sub forma unui plasture cutanat cât unghia degetului mare, prevăzut cu microace care fac injecția în câteva secunde.

Produsul poate rezista până la trei luni la temperatura camerei, spre deosebire de alte vaccinuri care trebuie păstrate în congelator sau frigider.

Cu toate acestea, vaccinul Emergex nu va fi disponibil decât cel mai devreme în 2025, respectând calendarul obișnuit pentru dezvoltarea unui vaccin.

Anul trecut, vaccinurile Covid au fost dezvoltate în câteva luni, deoarece procesul de reglementare a fost accelerat, dar urgența a trecut, a spus Cohen.

Recent Posts

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie, în funcție de vârsta pensionării

Ce acte să depui ca să primești bani în plus la pensie. Numeroși pensionari sunt…

2 ore ago

Tipurile de cancer care se moștenesc cel mai frecvent

Ce tipuri de cancere se moștenesc. Cancerul, una dintre cele mai temute boli ale secolului…

3 ore ago

Cel mai încărcat energetic loc din România. Cei care ajung acolo se revigorează brusc și se pot vindeca de boli

Locul din România cu cea mai puternică încărcătură energetică se numește Gura De Rai, iar…

3 ore ago

Alimente bogate în estrogen natural benefice pentru femeile la menopauză

Estrogen natural. După 45 de ani, femeile se apropie de menopauză și au nevoie de…

4 ore ago

DNA a anunțat că IPS Teodosie a fost trimis în judecată pentru corupție

IPS Teodosie, trimis în judecată pentru corupție. Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în…

4 ore ago

Medic: Lipsa acestor două vitamine poate cauza varice și vânătăi

Varice, vene sparte și vânătăi pe picioare din senin. Nu-ți amintești de vreo lovitură puternică,…

5 ore ago

Citeste si: