Sari la conținut

Valeriu Gheorghiță: Anticorpii obținuți la prima schemă de imunizare scad de cel puțin 25 de ori în fața noii variante

Din cuprinsul articolului

A treia doză de vaccinare este esențială în contextul pandemic actual, după apariția variantei Omicron. Nivelul de protecție este diminuat în mod considerabil în fața noii variante, potrivit medicului Valeriu Gheorghiță.

Numai persoanele imunizate cu schema completă de vaccinare, inclusiv doza a treia, au un nivel de protecție suficient în fața variantei Omicron, susțin experții în sănătate.

De asemenea, persoanele care au fost infectate cu alte variante și se îmbolnăvesc în urma contractării variantei Omicron nu sunt protejați în mod eficient.

De ce este importantă a treia doză?

Valeriu Gheorghiță, medic și coordonator al campaniei de vaccinare în România, oferă detalii despre importanța booster-ului și nivelul de anticorpi necesar.

„ Într-adevăr, este o întrebare care astăzi se află discutată în spațiul public, și este firesc să se întâmple așa, ținând cont de faptul că în momentul de față vorbim de varianta Omicron, care a devenit deja dominantă la nivel mondial, conform declarațiilor Organizației Mondiale a Sănătății.

Atunci, din datele științifice disponibile s-a observat că nivelul anticorpilor neutralizanţi, adică anticorpii protectori care se obțin la prima schemă de vaccinare față de varianta Omicron scade de cel puțin 25 de ori, comparativ cu varianta inițială pentru care aceste vaccinuri au fost testate.

De asemenea, ceea ce am observat că administrarea dozei de booster practic reface nivelul neutralizant al anticorpilor la valori comparabile cu eficiența primei scheme de vaccinare față de variantele virale anterioare.

Deci, din acest punct de vedere, știm că o doză de booster în momentul de față asigură o protecție optimă față de boala simptomatică, dar ce e și mai important față de riscul de forma severă de spitalizare și de deces. Dar ce trebuie spus este că la acest moment o schemă primară de vaccinare nu ne mai oferă o protecție suficientă față de infecția cu varianta Omicron, în sensul că riscul de infecție rămâne suficient de ridicat.

Tocmai de aceea trebuie să ne comportăm într-o manieră preventivă, în sensul în care să respectăm și celelalte măsuri. În mod deosebit, pentru Omicron este important masca de protecție și evitarea zonelor supraaglomerate, acolo unde sunt foarte multe persoane.

Însă această primă schemă de vaccinare totuși își menține un nivel, conferă un nivel de protecție față de riscul de spitalizare și față de deces, cu atât mai mult după administrarea dozei de booster”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiță, potrivit RRA.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel