Vestea tristă a zilei! A murit veteranul de război de 100 de ani. Ștefan Buzoinau trăia cu un glonț în inimă de opt decenii

Vestea tristă a zilei! A murit veteranul de război de 100 de ani. Ștefan Buzoinau trăia cu un glonț în inimă de opt decenii.

În urmă cu o lună vă prezetam povestea uimitoare a veteranului de război de 100 de ani din Cheia, Prahova. Ștefan Buzoianu, Nea Fane, așa cum îl cunoșteau toți, a încetat din viaţă la începutul acestei luni în care ar fi împlinit 101 ani.

„Astăzi a fost condus pe ultimul drum, cu onoruri militare, de către familie, apropiaţi, reprezentanţi ai comunităţii locale, dar şi ai judeţului. Slujba şi înhumarea au avut loc la Mănăstirea Cheia.
A plecat discret, aşa cum a trăit, lăsând durere în sufletul apropiaţilor şi celor care l-au cunoscut, dar şi o poveste de viaţă incredibilă”, au scris reprezentanții CJ Prahova pe pagina de Facebook a intituţiei.

Povestea veteranului de război de 100 de ani, care trăiește cu un glonț lângă inimă de opt decenii

Povestea veteranului de război care a trăit 80 de ani cu un glonte în inimă este una extraordinară, pe care toți românii  ar trebui s-o cunoască. Ștefan Buzoianu din Cheia s-a născut în 1921, la trei ani de la Marea Unire, în perioada grea de după război. A copilărit într-o familie cu zece copii, la poalele Munților Ciucaș, locul în care s-a întors rănit de pe front și unde și-a întemeiat o familie.

A copilărit într-o familie cu zece copii, la poalele Munților Ciucaș, locul pe care l-a simțit tot timpul „acasă“. Aici a ales să trăiască, aici s-a reîntors rănit de pe front, aici a ales să-și întemeieze o familie și tot de aici va pleca atunci când i se va închide și ultima filă a unei vieți plină de încercări. A fost încorporat în februarie 1942, iar războiul l-a purtat până la Novorossiisk.

A fost împușcat în cel de-al Doilea Război Mondial, iar de opt decenii trăiește cu un glonț, fixat în vecinătate inimii, cu care s-a ales în luptele contra rușilor. Organismul i l-a acceptat.

Ștefan Buzoinau. Un glonț care i-a perforat plămânul și i-a ajuns lângă inimă, în timpul războiului

Nea Fane, cum îi spuneau toți cunoscuții, a făcut școală doar până la 12 ani, iar de la 15 ani s-a angajat la Fabrica de mucava, unde a lucrat până în 1941. În februarie 1942 i-a venit ordinul de încorporare. Războiul l-a purtat până la Novorossiisk.

Ori de câte ori era întrebat de momentele trăite la ruși, nu omitea episodul în care a fost „vizitat“ de moarte și în care s-a trezit cu un glonț în spinare. Un glonț care i-a perforat plămânul și i-a ajuns lângă inimă. A fost scos din tabăra de luptă și târât de ceilalți soldați pe o poiană de unde a fost preluat de sanitari.

„Rana a simțit-o ca pe o arsură, o căldură, după cum ne-a povestit. A zăcut într-un șanț, în stare de semi conștiență, recuperat de sanitarii din spatele liniei de front. A avut noroc că, în retragere a trecut un camion unde a fost înghesuit cu alți răniți.

A ajuns pe o plajă unde așteptau îmbarcarea și unde a stat o noapte. Când au sosit vapoarele a fost consultat de un medic german, care l-a curățat și pansat în condițiile de atunci. Era rănit în zona plămânului și respira foarte greu. Apoi, a fost improvizat un fel de ponton și când i-a venit rândul să plece, aviația rusă a început bombardarea vaselor”, a povestit Dragoș Buzoianu, nepotul veteranului.

„A fost balamuc mare. Spitalul de campanie era format din niște barăci, eram ținuți pe paie, a fost vai de noi. Eu respiram întrerupt, dar am avut zile. Am stat peste o lună în spital, iar, ulterior, comisia de evaluare a decis să revin pe front”, a povestit și Ștefan Buzoianu.

Ștefan Buzoianu a fost un om „cumpătat și blând”

Odată cu terminarea războiului a revenit la „vatră“, unde și-a regăsit familia și unde mama sa care era și moașă, cunoștea tot rostul plantelor și era știută în zonă ca având „leac“, i-a fost principalul medic. L-a îngrijit până i s-a închis rana și a putut respira neîntrerupt. De scos glonțul, medicii s-au opus rând pe rând, spunându-i că i-ar face mai mult rău.

Nea Ștefan și-a întemeiat propria-i familie și a lucrat pe rând fie la câte o fabrică din zonă, fie pe la pădure, fie la câmp. Dar cel mai mult i-a plăcut la cosit, bucurându-se nespus atunci când primea o coasă în dar. Își refăcea puterile cu câte o gură de țuică și cu aerul de munte.

„A fost un om cumpătat, un om blând, însă vorba-i vorbă. Știam că nu trebuie să ne repete dacă ne cerea să facem ceva. Am crescut cu poveștile lui și, da, sunt altceva decât ceea ce găsim prin cărți. Suferința trăită diferă mult de istoria scrisă”, a mai povestit nepotul preferat al lui nea Fane, Dragoș Buzoianu.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!