duminică, martie 15, 2026
6.1 C
București

VIDEO. Oraşul 8D din China: Cum arată cea mai modernă gară de pe planetă, de 40 de ori mai mare ca Gara de Nord din Bucureşti

Cea mai mare gară din lume, cu o suprafață echivalentă cu cea a 170 de terenuri de fotbal, aproximativ  1,22 milioane de metri pătrați, a fost deschisă recent în China. 

Terminalul feroviar imens din „orașul 8D”, așa cum este supranumită metropola Chongqing, a beneficiar de o investiție totală estimată la 52,8 miliarde de yuani ( n.r. peste 6,8 miliarde de euro).

Gara Chongqing East se află în districtul Nan’an, în municipalitatea Chongqing din China. Această gară face parte din planul ambițios al Chinei de extindere a rețelei sale feroviare la nivel global.

Citeste si…

Acest nod de transport de proporții uriașe are 15 peroane și 29 de linii de cale ferată, fiind cea mai mare gară pentru trenuri de mare viteză din vestul Chinei.

Inaugurată în luna iunie a acestui an, gara deservește linii importante de mare viteză, precum Chongqing–Xiamen, Shanghai–Chongqing–Chengdu și Chongqing–Wanzhou, potrivit wtfi/Live.

Aceasta este, de altfel, cea mai mare gară de mare viteză din lume în ceea ce privește suprafața totală construită. Designul gării reflectă natura și moștenirea culturală locală: tavanul imită coroanele copacilor huangjue, gurile de aerisire sunt modelate ca niște flori, iar un panou de întâmpinare sub formă de sul de bambus salută vizitatorii. La apus, intrarea vestică este iluminată într-o lumină caldă, perfectă pentru fotografii, relevă sursa citată de Antena3 CNN.

Citeste si…

Chongqing East este un nod feroviar major pentru trenuri de mare viteză, permițând călătorii rapide: o oră până în Chengdu și Guiyang, trei ore până în Xi’an, Wuhan, Changsha și Kunming, și șase ore până în Beijing, Shanghai, Guangzhou și Shenzhen — ceea ce o face o poartă esențială în una dintre cele mai avansate rețele feroviare din lume.

Călătorii au conexiune Wi-Fi completă și anunțuri multilingve în timp real

Un element remarcabil al gării Chongqing East este serviciul de integrare feroviar-aerian: poți face check-in pentru zboruri interne și unele zboruri internaționale de la Aeroportul Internațional Chongqing Jiangbei direct din gară – făcând trecerea dintre trenurile de mare viteză și transportul aerian complet fluidă.

Citeste si…

Gara Chongqing East oferă conexiune Wi-Fi completă, sisteme digitale de orientare și anunțuri multilingve în timp real pentru a ghida călătorii internaționali. Din cele peste 5.000 de locuri disponibile, 1.000 sunt dotate cu porturi USB, iar în întreaga clădire sunt amplasate stații suplimentare de încărcare, potrivit express.co.uk.

Centrele de informare turistică oferă hărți, sfaturi despre atracțiile locale și sprijin pentru planificarea călătoriilor ulterioare. Zona de restaurante include atât lanțuri internaționale, precum McDonald’s și KFC, cât și preparate autentice din bucătăria Chongqing, cunoscute pentru aromele lor picante.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscopul săptămânii 16-22 martie 2026. Sfatul astrelor: clarificări și prudență

În săptămâna 16-22 martie 2026, configurația astrală aduce schimbări...

Sucul de fructe cu puternic efect antiinflamator – „pansament” pentru inimă

Medicii recomandă consumul regulat de fructe pentru menținerea sănătății...

Se modifică Legea privind drepturile pacienților / A doua opinie medicală, gratuită

În aceste zile au intrat în vigoare noile reglementări...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

PREMIERĂ. China va lansa un dispozitiv care conectează creierul direct la computer

Autoritatea de reglementare a medicamentelor din China a anunţat...

Alertă de gradul 4: tren regional deraiat și mai multe persoane rănite

Un tren regional care circula în Alpii elvețieni a...

Alertă MAE pentru românii care călătoresc în Spania

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie...

Un nou accident feroviar cu mai multe victime zguduie Spania!

Un nou accident feroviar a avut loc la Cartagena,...

Aplicația cu nume sumbru a luat cu asalt China: „Eşti mort?”

„Ești mort?”, așa se numește aplicația pentru tinerii care...

Citește și