Sari la conținut

Vitamine care fortifică inima şi reduc vâscozitatea sângelui. Remedii simple cu efect anticoagulant

vitamina e
Sursă foto: Unsplash

Deficienţele nutriţionale cauzate în principal de alimentaţia nesănătoasă pot provoca o serie de carenţe de vitamine şi minerale. De asemenea, la schimbarea anotimpurilor se recomandă consumul unor suplimente pe baza de vitamine cu efect antioxidant pentru a creşte imunitatea organismului, mai ales în sezonul rece.

Consumul periodic de vitamine este asociat cu scăderea riscului de boli cardiovasculare, prin fortificarea muşchiului inimii şi a vaselor de sânge, dar şi reducerea vâscozităţii sângelui.

De altfel, anumite vitamine au ca efect prevenirea acumulării de plăci de aterom, care se formează în cazul unui nivel constant al grăsimilor în sânge (colesterol şi trigliceride).

În formarea calcifierii vaselor, aşa-numita arterioscleroză, şi radicalii liberi joacă un rol. Colesterolul, respectiv colesterolul LDL, participă în formarea depunerilor pe vasele de sânge, aşa-numitele plăci care îngustează vasele sangvine.

Pentru menţinerea sănătăţii cardiovasculare se recomandă vitaminele: Vitaminele B1, B6 and B12 – o tabletă pe zi, timp de 30 de zile, în combinaţie cu acidul folic (vitamina B9) – o tabletă de două ori pe zi timp de 30-45 de zile, potrivit experţilor citaţi de actualno.com.

Această cură se recomandă în special unor categorii de persoane: copii şi adolescenţi, persoanele trecute de vârsta de 50, pacienţii care sunt supuşi unor operaţii de inimă, persoanele care depun efort fizic intens, precum şi cele care sunt expuse unor substanşe toxice.

În plus, un studiu efectuat asupra a peste 2.000 de pacienţi cu probleme cardiace, a demonstrat că un consum regulat de vitamina E în cantităţi mari poate încetini progresul arteriosclerozei şi urmările sale, cum ar fi infarctul. După un interval de timp de opt ani, s-a demonstrat că un consum regulat de vitamina E scade numărul cazurilor de boală coronariană.

Aliaţii de bază în lupta cu bolile cardiovasculare

Coenzima Q10 este o substanţă care se gpseşte în mod normal în corpul uman (în celulele inimii, ficatului, rinichilor, pancreasului) şi care ca efect repararea celulelor. Aceasta enzimă ajută la reducerea tensiunii arteriale şi previne aritmirii cardiace.

Totodată, vitamina K2, supranumită şi „vitamina inimii”, asigură depunerea corectă și completă a calciului în oase. Împreună cu Vitamina D3, Vitamina K2 determină producția proteinei Matrix GLA (MGP), care previne depunerile de cristal de calciu în artere, dizolvă blocajele și previne formarea aterosclerozei.

Este important de menţionat că orice tip de suplimente alimentare trebuie luate sub stricta îndrumare a medicului specialist mai ales în cazul persaoanelor cu afecţiuni cardiovasculare. De asemenea, orice întrebări legate de doze, efecte adverse sau contraindicații trebuie adresate medicului.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel