Sari la conținut

Volodimir Zelenski, mesaj dramatic în a șaptea zi de război: „Să fie blestemați! Pentru că Dumnezeu este cu noi”

Volodimir Zelenski, mesaj dramatic în a șaptea zi de război: „Să fie blestemați! Pentru că Dumnezeu este cu noi”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un nou mesaj pentru poporul său, din buncărul secret în care se află în aceste momente.

„Multă sănătate, țară unită! Nu am spus din greșeală „unită”. A început a șaptea zi a acestui război teribil. Un război pe care îl simțim la fel. În acest timp, am avut mai multă unitate decât în ultimii 30 de ani”, și-a început Zelenski mesajul său.

Volodimir Zelenski, mesaj dramatic în a șaptea zi de război: „Să fie blestemați! Pentru că Dumnezeu este cu noi”

El a spus că la început toți au fost speriați, apoi au simțit multă durere.

„Iar acum nu ne mai pasă decât de victorie, de adevăr, de pace. Decât de liniștea pe care vrem să o obținem. Decât de viețile oamenilor noștri pentru care ne făceam griji. Decât de Ucraina.

În acest timp, am devenit cu adevărat unul. Ne-am iertat mult unii pe alții. Am început să ne iubim unul pe celălalt. Ne-am ajutat reciproc. Ne-am făcut griji unul pentru celălalt”, a mai spus președintele

Zelenski a vorbit și de atacul de marți dimineața, din Piața Libertății: „eram toți locuitorii din Harkov”, dar și despre bombardamentul din Kiev, unde au murit oameni nevinovați.

Volodimir Zelenski vorbește despre invincibilitatea Ucrainei: „Orice visează ei acolo, să fie blestemați! Pentru că Dumnezeu este cu noi”.

„Nazismul se naște în tăcere”

Președindele ucrainian a subliniat că fiecare putea fi unul dintre cei care și-au pierdut viața acolo.

„Noaptea trecută am fost cu toții bombardați în Kiev. Și am murit cu toții în Bayin Yar, din cauza unei rachete. (…) Babyn Yar este o parte specială a Kievului, o parte specială a Europei, un loc de rugăciune, un loc de comemorare pentru sute de mii de oameni uciși de naziști., locul pentru cimitirele vechi din Kyev. Cine ar trebui să fii tu ca să-l faci țintă pentru rachete?

Ați ucis victimele Holocaustului pentru a doua oară. În perioada sovietică, pe oasele de acolo a fost construit un centru de televiziune și, de asemenea, un complex sportiv”, spune președintele ucrainean.

El afirmă că totul s-a întâmplat „pentru a șterge o istorie adevărată a Babyn Yar”.

„De ce a fost bombardat? Acest lucru este mai presus de umanitate. Un astfel de atac cu rachete arată că pentru mulți oameni din Rusia, Kievul nostru este complet străin.

Ei nu știu nimic despre capitala noastră, despre istoria noastră, dar au ordin să ne șteargă istoria, să ne șteargă țara, să ne șteargă pe toți.

În prima zi a războiului, a fost bombardat cu brutalitate orașul Uman, unde sute de mii de evrei veneau în fiecare an să se roage. Apoi, Babyn Yar, unde sute de mii de evrei au fost executați. Mă adresez acum tuturor evreilor din lume: nu vedeți ce se întâmplă? Este foarte important ca milioane de evrei din întreaga lume să nu rămână tăcuți în acest moment.

Nazismul se naște în tăcere. Deci, strigați despre uciderea civililor, strigați despre uciderea ucrainenilor. Noaptea trecută și în această seară au continuat să ne bombardeze orașele. Bombe, rachete, artilerie, mitraliere, vizând oameni pașnici. Din nou. țintește zone rezidențiale”, mai spuen Zelenski.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel