Sari la conținut

Vor fi amendați românii care nu-și fac analize în mod regulat? Alexandru Rafila, anunț de ultimă oră: „e o chestiune de perspectivă…”

Vor fi amendați românii care nu-și fac analize în mod regulat? Alexandru Rafila, anunț de ultimă oră.

În urmă cu două săptămâni, dr. Adela Cojan, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, declara că cei care nu se vor prezenta la medic, pentru servicii de prevenţie, ar putea fi sancţionaţi, începând de anul viitor.

Vor fi amendați românii care nu-și fac analize în mod regulat? Alexandru Rafila, anunț de ultimă oră

În acest context, ministrul Sănătății a venit cu o serie de precizări. Alexandru Rafila a declarat vineri, 27 mai, că sistemul medical trebuie să asigure o campanie de informare, dar şi resursele pentru ca oamenii să poată face investigaţiile de prevenţie la care au dreptul.

Ministrul a explicat că oamenii trebuie să fie informaţi cu privire la dreptul pe care îl au, înainte de a fi amendaţi.

„Este vorba despre o afirmaţie a doamnei preşedinte a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Nu cred că este vorba despre amenzi. Este posibil – nu ştiu exact la ce s-a gândit dânsa – probabil că este vorba de nivelul de decontare al serviciilor de sănătate la pacienţii care nu accesează un pachet de servicii preventive.

Dar asta e o chestiune de perspectivă, nu se întâmplă, cred, imediat.

Şi oamenii trebuie, în primul rând, informaţi pentru că părerea mea este că foarte mulţi dintre concetăţenii noştri nu sunt informaţi că au dreptul la un pachet de servicii medicale preventive, inclusiv examinare periodică.

Nu poţi să sancţionezi pe cineva care nu este încă informat”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Românii sunt îndemnați să își facă asigurări private de sănătate

„Nivelul decontării serviciilor medicale este o problemă veche în România, care e generată, probabil, şi de lipsa de resurse. Evident că nivelul de decontare nu ţine totdeauna seama de costul real al serviciilor de sănătate, mai ales că în ultima vreme costurile au crescut la diverse servicii, începând cu utilităţi, terminând cu produse medicale, dispozitive şi aşa mai departe.

Dacă schimbăm filosofia de decontare a acestor servicii, putem să discutăm şi de o recalculare a acestor costuri. Noi avem un sistem (…) decontare pe caz rezolvat, rămâne de văzut dacă în viitor vom continua cu acelaşi sistem, îl vom modifica, dar există un proces.

Când discuţi de sume aşa de mari de bani şi de nevoia unor sume suplimentare pentru decontarea sau dublarea sau mărirea de 1,5 ori a nivelului de decontare a anumitor servicii medicale, că nu ne referim la toate, trebuie să ai şi o finanţare care să poată să facă posibil acest lucru. Bugetul este un lucru limitat şi trebuie totdeauna să ţii cont de acest fapt”, a declarat Rafila într-o conferinţă de presă.

Ministrul este de părere că trebuie încurajate asigurările private de sănătate.

„Ceea ce cred eu este că trebuie să aducem şi bani noi în sistemul de sănătate, să încurajăm asigurările private de sănătate. Ştiţi că există o sumă deductibilă pentru fiecare angajat de 400 de euro care poate fi dedusă dacă cineva îşi încheie o asigurare suplimentare de sănătate. Foarte puţini oameni accesează acest sistem şi cred că acest sistem ar putea să aducă resurse noi”, a mai spus Rafila.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel