Sari la conținut

7 băuturi simple care te protejează împotriva unui accident vascular cerebral 

De regulă, un AVC apare atunci când o placă de aterom înfundă sau rupe un vas mare de sânge care irigă creierul, fiind un pericol major pentru viaţa persoanei respective.

Într-o astfel se situaţie se recomandă prezentarea de urgenţă la camera de gardă a unui spital sau apelarea imediată a serviciului de urgenţe medicale 112.

Printre factorii de risc pentru un accident vascular cerebral sunt fumatul, alcoolismul, obezitatea, colesterolul crescut şi diabetul. Dar principalul element declanşator al unui AVC este hipertensiunea arterială, care însă poate fi ţinută sub control cu un aport adecvat de potasiu.

Medicii spun că acest mineral ajută corpul să scape de excesul de sare – principal cauză a hipertensiunii, relaxând totodaă pereţii vaselor de sânge. Astfel, se recomandă un consum de alimente bogate în potasiul în cazul persoanelor cu HTA. De asemenea, pot fi folosite şi o serie de băuturi bogate în potasiu.

LISTA celor mai bune băuturi cu potasiu

Sucul de prune (707 mg de potasiu la o cană)

Sucul de morcovi (689 mg)

Sucul de roşii (556 mg)

Sucul de portocale (496 mg)

Sucul de grapefruit (400 mg)

Laptele (342 mg)

Sucul de caise (286 mg)

Spre comparaţie, o banană de mărime medie conţine aproximativ 422 de mg de potasiu.

Nutriţionişti susţin că acest mineral indispensabil care susține activitatea electrică a celulelor și are un rol important în regimul alimentar. Pentru majoritatea oamenilor, nivelul de potasiu din sânge ar trebui să fie între 3,5 și 5,0mmol/L.

98% din potasiul din corpul uman se găsește în proportie de aproximativ  80% în celulele musculare, în timp ce celelalte aproximativ  20%  în oase, ficat și globule roșii. Lipsa de potasiu din dietă sau un nivel de potasiu foarte scăzut provoacă o afecţiune numită hipopotasemie, ce poate duce la probleme de natură cardiovasculară şi neuromusculară.

Simptome pentru nivelul de potasiu scăzut

Senzaţia de oboseală, respiraţia îngreunată, palpitaţii, tensiunea arterială foarte scăzută, schimbări ale stării de spirit, simptome ale depresiei;

Constipaţie, balonare, greaţă, vărsături, crampe abdominale, urinare în exces;

Crampe musculare, spasme, rigiditate şi slăbiciune pe care o resimţi la nivel muscular

Senzaţii precum furnicăturile sau amorţeală

Paralizia muşchilor şi bătăi neregulate ale inimii, atunci când există nivel extrem de redus de potasiu (hipopotasemie).

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel