Sari la conținut

Adevărul despre apa minerală. Urolog: Este o problemă, asta crește tensiunea

apa minerala
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Consumul de apă minerala

Adevărul despre apa minerală. Ce conține și la ce să te uiți pe etichetă când o cumperi? Influențează rinichii? Un medic urolog a făcut precizări despre apa minerală. 

Dr. Ruxandra Manu a precizat că atunci când vine vorba de pietre la rinichi și litiază la rinichi, „apa nu este singurul lichid pe care trebuie să-l consumi”. Apa este vitală pentru a supraviețui, iar băutul este una dintre principalele modalități prin care aducem apă în corpul nostru.

Există multe tipuri diferite de apă potabilă, deși este posibil să nu se distingă după gust. Acestea includ apa de la robinet, apa cu electroliti, apa purificata, distilata sau deionizata, apa alcalina, apa minerala sau apa de izvor.

„Putem să consumăm și ceai rece sau cald din diverse plante. Putem să consumăm compot, limonadă”, spune medicul urolog.

Apa plată vs. apa minerală
„Nu este important să spunem dacă bem apă plată sau minerală.

Minerală, de fapt, este toată apa pe care o bem. Da, apa minerală plată sau carbogazoasă nu influențează rinichiul într-un mod negativ. Adaosul de dioxid de carbon este doar un lucru care pe mulți îi face să consume mai ușor apa carbogazoasă, mai ales în anotimpul cald.

Da, este mai plăcută la gust, dar dacă noi studiem în ceea ce privește compoziția în săruri vom vedea că are aceeași compoziție, dar lipsește dioxidul de carbon.

Se depune pe pahar, într-adevăr, și apa plată. Dacă lăsăm apa plată un timp într-un pahar sau apă carbogazoasă, vedem că apar niște depuneri de săruri.

Dar aici este o mare capcană. Apa, aceste elemente litiu, magneziu, calciu pe care apa le conține sunt chiar factori solubilizanți care ajută rinichiul să nu formeze pietre”, a declarat Dr. Rucsandra Manu, doctor în științe medicale, medic primar chirurgie urologică – ESWL, în exclusivitate pentru DC Medical.

Ce ape minerale recomandă medicii urologi pentru pacienți?

„Este și unul din motivele pentru care noi recomandăm pacienților litiazici să meargă să facă o cură de ape minerale la Olănești, Călimănești, Căciulata, unde este o adevărată bogăție naturală de care dispune România și care ar trebui mult mai mult fructificată.

Noi trebuie să consumăm lichide multe tot timpul, tot timpul. Tot timpul anului trebuie să bem lichide și trebuie să bem pe tot parcursul zilei, că tocmai aici este capcana. Degeaba bei seara foarte mult, când ajungi acasă.

Nu, trebuie să consum lichide de dimineața de când te trezești, pe tot parcursul zilei, astfel încât urina să nu facă salturi de concentrare, pentru că oricum urina este suprasaturată”, a mai spus medicul urolog.

Adevărul despre apa minerală

 

„Există un sortiment de apă minerală cu mai multe minerale alcaline”, a spus jurnalistul Val Vâlcu, realizatorul emisiunii. Apa minerală să fie variantele care nu au foarte mult sodiu pentru că și la apa minerală dacă ne uităm să aibă un conținut mai mic de sodiu.

Sodiul este problema, pentru că dacă mănânci sărat, atunci vei reține lichide și atunci crește tensiunea arterială și atunci degeaba bei 3l dacă mănânci sărat sau bei cu sare.

Tensiunea crescută strică rinichiul, rinichiul bolnav duce la tensiune arterială.

Pentru că rinichiul, așa cum am spus, nu intervine numai în eliminarea deșeului, ci intervine și în reglarea tensiunii arteriale”, a conchis medicul urolog Rucsanadra Manu pentru sursa citată.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel