Afecţiuni care duc la orbire

Ochiul poate fi afectat de boli specifice, precum cataracta sau glaucomul, dar şi de in flamaţii, infecţii, tumori sau traumatisme ce pot avea efecte ireversibile.

„Cataracta şi glaucomul sunt boli oculare care apar la bătrâneţe şi în timp pot duce la pierderea vederii”, explică Mircea Filip, medic oftalmolog la clinica Ama Optimex din Bucureşti.

Pe lângă bolile inevitabile mai există şi unele care apar brusc şi au nevoie de tratament imediat pentru a nu se ajunge la pierderea vederii.

Cataracta şi glaucomul au cauze necunoscute

Ochii reprezintă 85% din legătura omului cu lumea exterioară, spun medicii, şi, de aceea, orice probleme de vedere reprezintă un handicap major. Una dintre afec ţiunile frecvente ale ochilor, cataracta, apare după vârsta de 60 de ani, iar cauza principală a acestei boli rămâne o enigmă. Soluţia pentru bonavii de cataractă este operaţia de implant de cristalin, care costă între 2.000 şi 7.000 de lei, în funcţie de tipul cristalinului şi complexitatea cazului.

„De asemenea, glaucomul e o boală gravă, ireversibilă, care constă în creşterea presiunii lichidelor din ochi, care în timp duce la orbire”, explică Călin Tătaru, medic primar oftalmolog..

Nici în această afecţiune, cauza nu este cunoscută. Glaucomul se poate trata cu medicamente, dar şi prin intervenţii chirurgicale.
Orbirea poate apărea în câteva minute

Pe lângă pierderea vederii care apare la vârste înaintate din cauza bolilor amintite există şi situaţii în care problemele cu ochii se manifestă brusc. De exemplu, accidentele vasculare oculare apar dintr-o dată şi sunt cauzate de blocarea unor vase de sânge din ochi.

„Practic, tratarea acestei afecţiuni se poate face doar printr- o întâmplare, dacă pacientul se află la un control oftalmologic şi i se întâmplă asta chiar atunci”, explică medicul Mircea Filip.

Accidentele vasculare oculare sunt similare infarctului cardiac şi, netratate corespunzător, pot fi fatale, adaugă oftalmologul.

Cauzele care produc această boală sunt legate, de obicei, de creşterea colesterolului sau a glucidelor din sânge.

Există şi accidente vasculare oculare care au nevoie de tratament imediat după producere pentru ca pacientul să nu rămână cu sechele. De exemplu, obstrucţia de arteră centrală a retinei trebuie diagnosticată şi tratată rapid, pentru că altfel vederea e compromisă definitiv. Boala se manifestă tot prin pierderea bruscă a vederii.

Degenerescenţele retiniene, cum sunt retinopatia pigmentară, cunoscută şi sub denumirea de „orbul găinii”, nu au deocamdată tratament. Această boală se manifestă prin pierderea treptată a vederii.

Recent Posts

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie – 12 mai 2024: Vremea se răcește din nou

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie - 12 mai 2024: Vremea se răcește din…

23 de minute ago

Boala somnului

Boala somnului. Narcolepsia sau Sindromul Gelineau este boală rară. Denumită și boala somnului, tulburarea cronică…

53 de minute ago

O problemă a unghiilor, semn mai puțin cunoscut al cancerului

O problemă a unghiilor, semn mai puțin cunoscut al cancerului! Anumite modificări ale unghiilor pot…

o oră ago

Doctorii români se reunesc. Care este scopul evenimentului

Chirurgii esteticieni se reunesc anul acesta la un Congres Național pentru valorizarea chirurgiei estetice românești,…

2 ore ago

Atenție! Medic: Cu prea multă sare, rinichii nu se pot regla

Nivelul de sodiu din organism pot suferi de hipertensiune arterială, probleme renale și chiar insuficiență…

2 ore ago

Medicul neurochirurg Leon Dănăilă dezvăluie 7 SECRETE pentru menținerea unui creier sănătos

Medicul neurochirurg Leon Dănăilă:  7 SECRETE pentru menținerea unui creier sănătos! Cunoscutul neurochirurg dezvăluie cele șapte…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului