Sari la conținut

Află care sunt beneficiile antrenamentului creierului

Află care sunt beneficiile antrenamentului creierului. De ce este important, cum putem antrena creierul copiilor de la vârste fragede sunt întrebări ce îi chinuie pe mulți părinți mai ales într-o societate în care tehnologia și jocurile atrag tot mai mult. Despre acestea știm că nu contribuie prea mult la antrenarea creierului. Creierul poate fi stimulat și antrenat prin anumite activități și jocuri, despre care oamenii de știință afirmă că au efecte benefice inclusiv la nivelul inteligenței emoționale. 

Beneficiile antrenamentul creierului sunt incredibile, chiar dacă antrenamentul creierului de la o vârstă fragedă este greu de pus în practică.  Totuși, are o importanță uriașă pentru tot restul vieții viitorului adult. Pentru antrenarea creierului este nevoie de multă răbdare și persuasiune pentru a-i convinge pe cei mici, cele mai simple moduri fiind activitățile recreative sau diferitele jocuri. Este foarte important să se observe ce-i place copilului și să se aleagă activități și jocuri care au legătură și cu preferințele sale. Așa va fi mai ușor atât pentru părinți, cât și pentru cei mici. Orice tip de activitate se va alege, este bine să se evite tableta, telefonul, calculatorul sau televizorul.

Chiar dacă scopul lor este de a produce relaxare, jocurile au fost dezvoltate pentru a rezolva și problemele de zi cu zi ale oamenilor mari. Multe dintre companiile mari utilizează joaca în cadrul întâlnirilor de afaceri, astfel încât relațiile dintre parteneri să se sudeze mult mai bine. Tocmai de aceea, nu ar trebui să surprindă pe nimeni că prin jocuri putem stimula creierul unui copil. Și poate chiar și pe cel al unui adult. 

Potrivit oamenilor de știință, jocurile simple dezvoltă inteligența emoțională a celor mici iar cele mai complicate antrenează creierul. Psihologul specializat în dezvoltare personală Stephanie Jones, din cadrul Școlii Doctorale de Educație Harvard, a dezvoltat o nouă abordare în ceea ce privește utilizarea jocurilor pentru dezvoltarea creierului. Este vorba despre activități simple și distractive prin care se pot îmbunătăți sau obține noi aptitudini și este important de menționat că cele mai eficiente jocuri și activități este bine să se desfășoare în echipă. De aceea, timpul petrecut în familie este deosebit de valoros, copiii răspunzând cel mai bine în cazul unor activități și jocuri în echipă cu mama, tata sau ceilalți frați. De altfel, aceste activități în echipă îl vor ajuta pe cel mic să se integreze mai rapid în colectivitate pe mai târziu, fie că vorbim de școală, liceu, facultate, loc de muncă.

Ce jocuri contribuie la antrenamentul creierului

Pe lângă jocurile de echipă, recomandate dar posibile mai mult în vacanțe și la sfârșit de săptămână – de-a v-ați ascunselea, dansuri etc., eficiente sunt și activități pe care copiii le pot desfășura singuri. Unul dintre jocurile care antrenează creierul și dezvoltă și inteligența emoțională este șahul. De altfel, jocul de șah a captivat mintea umană de foarte mulți ani încoace. Principalul motiv pentru care copiii ar trebui să joace șah este că acesta este distractiv.

Copiii care joacă șah pe o perioadă mai lungă de timp s-a constatat că sunt mai echilibrați, au rezultate școlare mai bune, știu să accepte mai ușor înfrângerile și să își stăpânească emoțiile, ceea ce nu este puțin.

În ultimii ani au apărut multe studii educaționale și psihologice care au examinat beneficiile pe care le au copiii de pe urma practicării jocului de șah. Iată câteva argumente pro șah:

  1. Ajută la dezvoltarea gândirii strategice și analitice;
  2. Ajută la gestionarea emoțiilor și dezvoltă inteligența emoțională;
  3. Ajută la dezvoltarea puterii de decizie;
  4. Ajută la dezvoltarea gândirii creative;
  5. Ajută la dezvoltarea puterii de calcul;
  6. Ajută la dezvoltarea puterii de concentrare;
  7. Ajută la dezvoltarea memoriei, motiv pentru care persoanele care practică șahul au risc redus de a face Alzheimer;
  8. Îmbunătățește performanțele școlare ale copiilor, prin calitățile pe care le dezvoltă;
  9. Dezvoltă spiritul de fair-play;
  10. Dezvoltă spiritul competitiv.

Puzzle

Jocurile de puzzle îi fac pe cei mici curioși și îi conectează cu ceea ce se petrece în jurul lor. De asemenea, aceste jocuri ajută creierul să se dezvolte și îi fac conștienți pe copii de coordonatele spațiale. Dar iată care sunt beneficiile jocului de puzzle:

  1. Ajută dezvoltarea gândirii strategice;
  2. Stimulează coordonarea și vorbirea;
  3. Stimulează imaginația;
  4. Ajută la capacitatea de a lua decizii rapide;
  5. Copiii învață să devină mai independenți;
  6. Crește capacitatea de memorare și de concentrare;
  7. Copiii vor fi mai creativi.

Sudoku, ideal pentru antrenamentul creierului 

Complexitatea acestui joc întârzie procesul de îmbătrânire a creierului și antrenează foarte eficient creierul, indiferent de vârstă. Jocul conține o grilă cu numere și un pătrățel gol în care trebuie scrisă cifra care lipsește. Chiar dacă jocul pare simplu, regula este de a nu repeta același număr pe același rând sau coloană. Acest joc este potrivit pentru creier, mai ales pentru cel al copiilor, pentru că îi ajută să planifice. Printre beneficiile acestui joc se numără și creșterea capacității de concentrare, o atenție sporită, o gândire analitică și rapidă.

De-a v-ați ascunselea

Este unul dintre jocurile cele mai iubite de copii. În același timp, îi ajută pe cei mici să-și îmbunătățească aptitudinile analitice și să facă diferența dintre un loc bun și unul rău. De asemenea, este foarte important că se practică în echipă și îi ajută pe cei mici să nu mai fie atât de stresați atunci când îi pierd din privire pentru câteva momente pe părinți sau bunici. Știm cât de speriați sunt cei mici când nu-i văd pe ai lor câteva clipe și intră în panică gândind că au fost abandonați. Pe termen lung, chiar în viața de adult, aceștia pot dezvolta teama de abandon.

Labirintul

Acest joc poate fi găsit în cărțile pentru copii, dar sunt și anumite site-uri cu labirinturi ce pot fi descărcate în calculator și apoi printate. Există și în unele parcuri sau locuri de joacă labirinturi unde copiii se distrează alături de ceilalți tovarăși de joacă. Regula jocului este simplă: trebuie să cauți ieșirea din labirint. Are numeroase beneficii pentru creier, iar în cazul copiilor dezvoltă coordonarea mâini – ochi, atunci când cei mici trebuie să urmărească traiectoria corectă. De asemenea, este un adevărat antrenament pentru creier, deoarece îmbunătățește capacitatea copiilor de a găsi soluții, forțându-i să gândească dincolo de limite. Ei bine, iată ce multe beneficii are și acest joc amuzant.

Jocurile de cuvinte

Cel mai popular joc de cuvinte este Scrabble. Tradus în peste 30 de limbi, acest joc este atractiv pentru toți membrii unei familii, mai ales pentru copii. Regula jocului este simplă: cu ajutorul unor jetoane, participanții trebuie să formeze cuvinte pe o tablă pătrată. Pentru creierul unui copil, acest joc ajută la dezvoltarea vocabularului. Totodată, jocurile de cuvinte sporesc creativitatea și capacitatea de concentrare a copiilor, ceea ce îi va ajuta și în viața de adult.

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel