Sari la conținut

Alarmant: Mutaţii periculoase ajută virusul SARS-CoV-2 să infecteze creierul. Explicaţia pentru pierderea mirosului şi a gustului

Mutația Epsilon
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Oamenii de ştiinţă sunt în alertă, după ce au descoperit o mutaţie în SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala Covid-19. Potrivit medicilor, acesta joacă un rol-cheie în capacitatea de a infecta sistemul nervos central.

Descoperirile ar putea ajuta specialiştii să înţeleagă simptomele neurologice şi afecţiunea „Covid de lungă durată” şi ar putea duce, în viitor, la tratamente specifice pentru protejarea şi eliminarea virusului din creier.

Mutaţiile proteinei de vârf SARS-CoV-2 sporesc capacitatea virusului de a infecta creierul

Potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă americani, o serie de mutaţii ale proteinei de vârf SARS-CoV-2 (spike – partea virusului care îl ajută să pătrundă în celule) sporesc capacitatea virusului de a infecta creierul şoarecilor.

„Examinând genomurile virusurilor găsite în creier comparativ cu plămânii, am constatat că cele cu o deleţie  (n.r. – tip de mutatie genetica caracterizata prin ştergereaunui fragment de la nivelul unui cromozom) specifică în proteina spike erau mult mai eficiente în infectarea creierului acestor animale”, a declarat Judd Hultquist, profesor de medicină şi specialist în boli infecţioase.

covid
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Efectele secvenţierii genomurilor virusului

Studiul publicat în revista Nature Microbiology explică modul în care modificările proteinei „spike” ajută virusul să infecteze diferite celule din organism. Astfel, cercetătorii au infectat şoareci cu SARS-CoV-2 şi au secvenţiat genomurile virusului care s-au replicat în creier comparativ cu plămânii.

În plămâni, proteina spike arăta foarte asemănător cu virusul folosit pentru infectarea şoarecilor. Cu toate acestea, în creier, majoritatea virusurilor prezentau o deleţie sau o mutaţie într-o regiune critică a proteinei spike, care dictează modul în care aceasta intră într-o celulă, potrivit News.ro.

Atunci când virusurile cu această deleţie au fost utilizate pentru a infecta direct creierul şoarecilor, acesta a fost în mare parte reparat atunci când a migrat către plămâni. „Pentru ca virusul să circule de la plămâni la creier, a necesitat modificări ale proteinei spike despre care se ştie deja că dictează modul în care virusul intră în diferite tipuri de celule”, a explicat Hultquist.

„Credem că această regiune din spike este un relator critic care permite sau nu pătrunderea virusului în creier şi ar putea avea implicaţii majore pentru tratamentul şi gestionarea simptomelor neurologice raportate de pacienţii Covid-19”, a adăugat ea.

Explicaţia pentru pierderea mirosului şi a gustului

SARS-CoV-2 a fost mult timp asociat cu diverse simptome neurologice, cum ar fi pierderea mirosului şi a gustului, „ceaţă cerebrală” şi „Covid de lungă durată”.

„Încă nu se ştie dacă Covid prelungit este cauzat de infectarea directă a celulelor din creier sau de un răspuns imun advers care persistă dincolo de infecţie”, a menţionat Hultquist.

„Dacă este cauzată de infectarea celulelor din sistemul nervos central, studiul nostru sugerează că ar putea exista tratamente specifice mai bune în eliminarea virusului”, potrivit medicului.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel