Sari la conținut

Alertă! Ape contaminte în mai multe zone din țară. Ce sunt sfătuiți locuitorii

Ape contaminate. Este alertă în Nord Estul ţării ca urmare a descoperirii în apele din Republica Moldova a bacteriei care duce la holeră. Astfel, judeţele Iaşi, Botoşani şi Suceava sunt sub atenţionarea Direcţiilor de Sănătate Publică.

În Suceava, DSP a transmis atât popualţiei cât şi medicilor de familie să monitorizeze cu atenţie orice caz ar părea suspect. Mai mult, se fac verificări riguroase în interiorul taberelor de refugiaţi din Ucraina.

Încărcătura microbiană a scăzut

În Sudul ţării, în Călăraşi a fost descoperită în apele Dunării bacteria E-coli. Aici, acest germene ar fi apărut în urma inundaţiilor din ultima perioadă. Astfel, autorităţile de sănătate publică recomandă, în ambele cazuri: să se consume apă numai din surse controlate, să se respecte regulile de igienă, să fie evitat scăldatul în bălţi sau lacuri a căror apă este necontrolată.

„Pentru cele doua plaje de pe malul Braţului Borcea s-au recoltat probe de apă înaintea sezonului de îmbăiere. Rezultatul acestor probe a fost necorespunzător. S-a reluat recolta la 7 zile, şi aceste rezultate au fost neconforme, dar este de menţionat ca s-a observat o diminuare foarte mare a încărcăturii microbiene faţă de primele probe. S-a recoltat şi a treia probă acum câteva zile, deja încărcătura bacteriană a scăzut la momentul ăsta, e sub limita acceptată.”, a declarat pentru News Hour with CNN, Cezar Rădulescu, directorul DSP Călăraşi.

Oamenii nu au fost avertizați

Cei de la Directia de Sanatate publica au interzis scaldatul în apele infectate, dar şi consumul acestora. Totusi, aparitia holerei în Republica Moldova, a luat prin surprindere factorii de decizie din judeţul Vaslui. În prima comună din România, din dreapta Prutului nu au fost emise înştiinţări oficiale, iar măsurile au fost luate doar la nivel de recomandări.

„Trebuie să informăm populaţia.Oamenii trebuie să aibă grijă la apa folosită, normele de igienă.. Am înţeles că au fost câteva cazuri confirmate, sperăm totuşi la noi să nu fie astfel de probleme”, spune Cornel Stângă, primarul comunei Vetrişoara.

Locuitorii comunei spun la rândul lor că nu au auzit de pericol.

O parte din locuitorii comunei au aflat despre recenta descoperire a holerei la Vadul lui Voda, pe malul Nistrului de la mass media regionala. In schimb altii nu au cunostinte despre aparitia acestei boli, dar cred ca vor trece peste o eventuala epidemie.

Aparitia in Republica Moldova a holerei i-a luat prin surprindere pe factorii de decizie din judetul Vaslui. Autoritatile locale inca nu au primit oficial instiintari privind masuri de prevenirii infectarii cu microbi de holera. Dar, primarii, in special cei din comunele amplasate de alungul Prutului le au solicitat consatenilor lor sa evite scaldatul in lacuri si balti, sa consume apa necontrolata si sa respecte o igiena corecta a mainilor si a mancarii.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel