Sari la conținut

Anca Pandrea, de URGENȚĂ la spital. Ce s-a întâmplat în ziua în care Iurie Darie ar fi împlinit 93 de ani

Anca Pandrea, de URGENȚĂ la spital. Ce s-a întâmplat cu actrița în ziua în care Iurie Darie ar fi împlinit 93 de ani! Ce veste tristă!

„Am tot avut probleme de sănătate în ultima vreme. A venit salvarea de mai multe ori la mine pentru că mi s-a făcut rău și am căzut în casă și m-am lovit ba la cap, ba la picior, ba nu știu unde.

Acum am pățit-o din nou și m-au ajutat prietenii să mă îmbrac pentru că mi-am dislocat umărul stâng și un domn doctor foarte drăguț m-a ajutat și mi-a pus o orteză la umăr. O să mă mișc dificil pentru că este greu să o fac și fără și cu, însă acum nu am ce să fac.

Am ajuns foarte de dimineță la doctor și apoi m-am culcat un pic pentru că sunt invitată la A7TV să vorbesc despre Iura al meu, despre povestea noastră de dragoste și cum au fost anii aceia pentru noi.

Am jucat ultima oară împreună în serialul „Numai iubirea” de la Acasă și am fost și colegi în puține piese de teatru, însă important a fost că am fost împreună și ne-am iubit fără să ne intereseze ce se vorbea în jurul nostru”, a povestit Anca Pandrea, pentru click.ro.

„Am avut niște zile tare agitate și mi-aș fi dorit să fiu liniștită de ziua iubitului meu. Însă nu întotdeauna este așa cum vrem noi, ci cum vrea Cel de Sus să se întâmple.

Viața nu știi unde te duce și cu cine te împrietenește, de aceea trebuie să mai fii și atent la ce se întâmplă în jurul tău și cu cine te însoțești. Nu toți cei care îți zic că le ești prieten chiar le ești”, a mai spus actrița Anca Pandrea.

Anca Pandrea, cu mâna vânătă, la un eveniment

“Am o vânătaie de la cot până la umăr, am căzut, din neatenție. Ca să fac o glumă, pictorii aflați aici, la expoziție, pot lua de la mine și verde, și galben, și albastru, și maro, și mov… de la vânătaia mea (râde- n.r.).

Da, am făcut un efort să ajung la expoziție pentru că, vă spuneam, am căzut ca un bou pe scări. Am pus dezinfectant, pastile, în toaletă, am acoperit și m-am dus pe scări la toaleta de vară.

O dată, de două ori. Și, apoi, am stins lumina. De ce? Nu știu. Și am căzut pe scări, cu capul în jos, picioarele pe scări. Nu pot să-ți arăt ce am pe mână.

Noroc că eram cu o prietenă, Zoița. Am strigat la ea și m-a ajutat să mă ridic. Din neatenție. De atunci, mă ridic ușor, merg ușor.

Dar am venit să ridic lucrarea cu mine și Iura, este absolut superbă, realizată de Traian Tuckman. De asemenea, mi s-a dăruit și o carte veche de vreo 50 și ceva de ani.

Acolo este o fotografie cu Iura… pe care nu o am. Pe lângă acestea, m-am bucurat să văd și lucrarea realizată de pictorul renumit Elian Băcilă, un tablou în negru, pe care scrie un citat de-al lui Iura: “Copiilor de toate vârstele le dăruiesc tinerețea mea grafică”. Nu puteam rata o asemenea expoziție”, apovestea Anca Pandrea, în februarie, pentru ciao.ro.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel