Sari la conținut

Anunțul de ultim moment al Ministrului Sănătății. Cum și când se administrează pastilele de iod

Credit foto: arhiva Doctorul Zilei

Anunțul de ultim moment al Ministrului Sănătății. Cum și când se administrează pastilele

Ministrul Sănătății a anunțat miercuri că de miercuri, 6 aprilie, va începe campania de informare privind pastilele de iodură de potasiu.

Anunțul de ultim moment al Ministrului Sănătății

Anunțul a fost făcut marți, 5 martie, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit lui Alexandru Rafila, pastilele nu vor fi distribuite până când lumea nu va ști despre ce este vorba.

„Începând de mâine, cu sprijinul Guvernului României, vom demara această campanie de informare.

Aceste pastile nu vor fi distribuite decât când lumea va şti despre ce este vorba iar fiecare distribuire de pastile, indiferent de locaţia în care se va desfăşura, va fi însoţită şi de un flyer de informare pentru fiecare persoană sau fiecare familie care primeşte aceste comprimate de iodură de potasiu”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul a anunțat că această campanie de informare se va derula prin intermediul canalelor de comunicare mass-media.

„Avem deja primele imagini care vor fi distribuite în diversele canale de comunicare mass-media în ceea ce priveşte iodura de potasiu. (…) Sunt foarte scurte, uşor de înţeles. De ce trebuie să primim pastile cu iodură de potasiu? Precizare că aceasta este o măsură strict preventivă şi nu există pericol iminent.

Accesul controlat la iodura de potasiu, nu un acces haotic în care toată lumea caută să îşi procure pe căi legale sau mai puţin legale acest produs, este normal, este o responsabilitate a autorităţilor şi a profesioniştilor din sănătate, pentru că nu putem să le decuplăm responsabilitatea profesională a medicilor de acest lucru.

De ce facem lucrul acesta? Pentru a evita folosirea unor produse neconforme sau chiar nocive, care sunt procurate din surse neautorizate”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Cum și când se administrează pastilele

Pastilele nu se administrează imediat după ce se primesc, ci în primele șase ore după anunțul autorităților. Ministrul Sănătății a mai spus că pastilele de iodură de potasiu se păstrează într-un loc sigur, la întuneric, la temperatură constantă şi nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor.

„Eventuala administrare se face de către părinţi copiilor, nu se autoadministrează de către copii”, a declarat ministrul.

În același timp, Rafila a explicat că medicii de familie sunt cei care vor anunța contraindicațiile.

„Dacă se administrează în mod abuziv atunci când nu este nevoie sau într-o doză incorectă, există posibilitatea apariţiei unei afecţiuni la nivelul glandei tiroide, mă refer la hipo sau hipertiroidism”, a mai arătat ministrul.

„Vom găsi o cale care este legală prin care medicii de familie şi farmaciile să poată să distribuie aceste pastile”

Va fi găsită o cale legală şi „corectă” prin care atât medicii de familie, cât şi farmaciile să poată să distribuie aceste pastile într-un anumit timp rezonabil.

„După ce vom încheia această campanie de informare, vom organiza şi lucrăm la organizarea din punct de vedere juridic şi nu numai şi din punct de vedere logistic al acestor comprimate care în momentul de faţă de găsesc la nivelul direcţiilor de sănătate publică şi vom găsi o cale care este legală şi corectă prin care atât medicii de familie, cât şi farmaciile, de exemplu, să poată să distribuie aceste pastile într-un anumit timp, nu nelimitat, într-un anumit interval de timp care să fie rezonabil populaţiei”, a susţinut Alexandru Rafila.

Implicarea medicilor de familie în distribuirea pastilelor constituie o măsură de implicare într-o activitate de sănătate publică şi o procedură de responsabilitate profesională.

„Noi considerăm că implicarea medicilor de familie într-o astfel de campanie, care dincolo de procedura în sine, care înseamnă distribuirea unor pastile oamenilor înscrişi pe lista proprie, constituie şi o măsură de implicare într-o activitate de sănătate publică, care cred că nu este o procedură birocratică, este o procedură de responsabilitate profesională pentru medicii de familie. Îmi pare rău că dânşii o consideră o chestiune de natură birocratică.

Noi lucrăm încât ea să fie cât mai puţin birocratică, să fie cât mai uşor de realizat, cât mai puţin consumatoare de timp şi toţi avem o responsabilitate. Ministerul Sănătăţii şi toţi cei care lucrează în administraţia sistemului de sănătate, inclusiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are o responsabilitate pentru asigurarea sănătăţii oamenilor din România şi accesul la servicii de sănătate iar medicii în general şi medicii de familie au o responsabilitate pentru a asigura starea de sănătate şi acţiunile preventive în ceea ce priveşte ocrotirea sănătăţii pentru pacienţii de pe propriile liste”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel