Sari la conținut

Cancerul de cap sau gât, a șasea cea mai răspândită formă de cancer! Cei mai mulți pacienți ajung la medic prea târziu. Ce semne trebuie să te îngrijoreze?

Credit foto: arhiva Doctorul Zilei

Cancerul de cap sau gât. Cancerul localizat în zona capului sau gâtului este cel de-al șaselea cel mai răspândit tip de cancer și, cu toate că simptomele sunt în majoritatea cazurilor observabile de către pacienți, aceștia ajung la medic mult prea târziu, două din trei persoane diagnosticate aflându-se deja într-un stadiu avansat al bolii.

An de an, peste 6.000 de români primesc un diagnostic de cancer de cap și gât și mai bine de 2.500 dintre ei pierd lupta cu boala. În plus, ca urmare a diagnosticării târzii, rata recurenței în primii cinci ani de la încheierea tratamentului este de 50%.

Fumatul, alcoolul și virusul HPV, principalii factori de risc

Fumătorii prezintă un risc cu 15% mai mare de a dezvolta acest tip de cancer, comparativ cu cei care nu au acest viciu, iar consumul de alcool (mai mult de trei unități pe zi în cazul bărbaților, mai mult de două unități pe zi în cazul femeilor), mai ales în combinație cu tutunul, contribuie și el semnificativ la creșterea riscurilor.

Ultimele cercetări au stabilit faptul că peste 45.000 dintre noile cazuri de cancer de cap și gât pot fi atribuite infectării cu tulpini de HPV cu grad înalt de risc, bărbații fiind de 2-3 ori mai predispuși decât femeile să dezvolte această boală.

Orice simptom precum usturimi, dureri, inflamații, ulcerații sau umflaturi la nivelul gurii sau gâtului, pete roșii sau albe, blocarea căilor nazale sau sângerarea acestora, răgușeală sau dureri care se întind pe o perioadă de peste trei săptămâni sunt un semnal de alarmă și trebuie supus unui control de specialitate, stomatologic sau ORL.

„Ne privim zilnic în oglindă, ne spălăm zilnic pe dinți și, cu toate acestea, rămânem indiferenți la semnele vizibile, evidente, care ar trebui să ne ridice un semn de întrebare. Orice modificare persistentă la nivelul gurii, gâtului, nasului impune prezența la medic pentru un control care ne poate salva viața.” a declarat Dr. Anca Vereanu, Medic primar specialist Chirurgie dento-alveolară, Doctor în științe medicale.

Rata de suicid este de două ori mai mare în cazul persoanelor diagnosticate cu cancer de cap sau gât, decât în cazul celor diagnosticate cu alte tipuri de cancer

Diagnosticat târziu, tratamentul pentru cancerul localizat la nivelul capului sau gâtului lasă urme care duc la o recuperare dificilă, atât pe plan fizic, cât și psihic. Desfigurarea, diminuarea simțului gustativ, dificultățile de vorbire sau cele de a râde, respira sau înghiți, precum și senzația de gură uscată, fac foarte dificilă întoarcerea pacientului la viața de dinainte de diagnosticare.

„Depistat din timp, acțiunea noastră, a medicilor, poate fi una curativă, pacientul având o calitate a vieții cu atât mai bună cu cât boala a fost descoperită mai devreme. În situațiile diagnosticării tardive, din păcate, putem acționa doar pentru a prelungi viața pacientului și a ne îngriji ca aceasta să aibă o calitate cât mai bună cu putință.”, a explicat Dr. Oana Gabriela Trifănescu, Medic primar oncologie la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București.

Prevalența depresiei în rândul acestora este de 22-57%, comparativ cu prevalența în rândul celor diagnosticați cu alte tipuri de cancer, care este în jur de 15-25%. Rata de suicid este și ea de două ori mai mare în cazul celor diagnosticați cu cancer de cap sau gât.

„Viața socială, profesională, dar și familială a pacientului cu cancer de cap sau gât este, după diagnosticare, total diferită de viața lui așa cum o știa. Urmările tratamentului, precum și teama permanentă venită din posibilitatea regresiei bolii duc frecvent la stări de depresie, iar sprijinul celor dragi, precum și ajutorul de specialitate sunt resurse extrem de importante în depășirea acestor momente” a declarant Alina Comănescu, fondator Asociația Sănătate pentru Comunitate.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel