Categories: Ştiri sănătate

Când ar putea fi eliberate bonurile de masă pentru persoanele care se imunizează? Declarațiile ministrului Sănătății

În dorința de a accelera campania de imunizare anti-COVID, autoritățile au încercat să găsească tot felul de metode prin care oamenii să aleagă vaccinul. Astfel, în viitor s-ar putea organiza evenimente atât pentru persoanele care vor să se vaccineze, cât și pentru persoanele care deja s-au vaccinat.

În timpul campaniei de imunizare, anumite orașe au organizat evenimente prin care oamenii care se vaccinau anti-COVID primeau o recompensă. În acest sens, autoritățile au hotărat să ducă acest demers la nivel național, cu ajutorul unor bonuri de masă acordate persoanelor care se imunizează.

Bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează

Bonurile de masă pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID ar putea fi eliberate de luna viitoare, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă. Ea a precizat că acestea vor fi acordate chiar în centrele de vaccinare, după realizarea schemei complete de imunizare. Ioana Mihăilă a mai spus că se aşteaptă ca acest demers să dea un impuls campaniei de vaccinare din ţara noastră.

„Cadrul legal este acum la Ministerul Sănătăţii, după care va fi pus pe circuitul de avizare, împreună cu celelalte ministere, şi sperăm că până la finalul lunii august el va fi aprobat.

Evident că vor trebui demarate procedurile de achiziţie şi sperăm că în septembrie să putem să începem distribuţia acestor tichete de masă pentru persoanele care se vaccinează.

Noi, când am făcut aceste propuneri, le-am făcut analizând efectele acestor măsuri de stimlare a vaccinării din alte ţări. Şi acolo s-au dovedit eficiente. Nu ne aşteptăm ca vaccinarea să crească la 100%, dar ne aşteptăm să-i dea un impuls semnificativ”, declară Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, în cadrul unei declarații pentru RRA.

Cât valorează bonurile de masă?

Propunerea este de aproximativ 100 de lei pentru un bon de masă, pentru vaccinare completă – a doua doză de Pfizer sau prima doză de Johnson”, a declarat Mihăilă, care a participat la şedinţa coaliţiei de guvernare care are loc la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Recent Posts

Stațiunea din România renumită pentru lacurile sale tămăduitoare după care străinii sunt înnebuniți. Vin la tratament din toate colțurile lumii

Situată în nordul Depresiunii Sibiului, la o altitudine de 408 metri, stațiunea românească care fascinează…

3 minute ago

O fetiță de 11 ani cu tumoră pe creier a fost diagnosticată greșit și trimisă acasă de către medici timp de tre ani

Timp de trei ani, o fetiță în vârstă de 11 ani din Northampton a trecut…

33 de minute ago

Primii pensionari află câți bani iau după recalcure luna aceasta. Când ajung primele pensii mărite

Pensii mărite. Pensionarii vor afla ce sumă vor primi în urma recalculării încă din luna…

o oră ago

Elixirul longevității și vitalității: substanța naturală care revigorează mintea, corpul și sufletul

Elixirul longevității și vitalității. În inima misterioșilor Munți Himalaya, în vârful lor împietrit de timp,…

2 ore ago

Spirometrii gratuite timp de două zile în București și Timișoara. Ce trebuie să faci

Spirometrii gratuite. Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Astmului, Societatea Română de Pneumologie oferă…

2 ore ago

Horoscop 9 mai. Cele șase zodii care trebuie să facă schimbări radicale în carieră

Horoscop 9 mai. Berbecii, Taurii, Fecioarele, Balanțele, Săgetătorii și Vărsătorii vor avea de cumpănit asupra…

3 ore ago

Citeste si: