vineri, septembrie 11, 2026
26.2 C
București

Când trecem la ora de iarnă 2025? Riscuri pentru sănătate

Un amplu studiu, care a analizat peste 300 de milioane de oameni, relevă că menţinerea orei standard ar putea preveni peste 300.000 de accidente vasculare cerebrale şi 2 milioane jumătate de cazuri de obezitate anual.

Cu toate acestea, se pare că în Europa încă nu se va renunţa la schimbarea orei, deşi chiar şi Academia Americană de Medicină a Somnului pledează pentru menţinerea ei permanentă. Astfel, în 2025 se va trece din nou la ora de iarnă. Mai exact, vom schimba ceasurile în noaptea de 25 spre 26 octombrie, atunci când ora 4 va deveni ora 3.

Citeste si…

Acest sistem de schimbare semestrială este reglementat de Directivele UE care cer coordonare între state membre.

Experţii au descoperit că ora standard este cea care se aliniază cel mai bine cu tiparele naturale de lumină şi reduce din povara organismului de a se adapta la un nou ritm.

Ora de vară a fost introdusă pentru economisirea energiei acum mai bine de 100 de ani, în SUA. În România, în 1917, dar apoi a fost suspendată o perioadă.

ora de iarna
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Riscuri pentru sănătate

Există numeroase studii care evidențiază legături între schimbările de oră și efecte asupra sănătății sau ritmului circadian (perturbarea bioritmurilor). Schimbările sezoniere pot genera o formă de disruptie cronobiologică (denumită „chronodisruption”), care interferează cu ritmul natural somn-veghe și cu sincronizarea ceasului biologic, scrie Science.

Citeste si…

Medicii spun că majortatea oamenilor vor resimţi, odată cu schimbarea orei, mai multă oboseală, tulburări de somn, energie scăzută. Iar, în cazuri mai grave, dezechilibre hormonale şi chiar creşterea riscului de diabet.

Se pare că adaptarea organismului durează cel puţin 15 zile. În primele câteva zile după schimbarea orei, mulți persoane suferă de simptome diverse precum iritabilitate, insomnie, oboseală în timpul zilei și reducerea funcției imunitare.

Ponturi pentru a depăși cu ușurință trecerea la ora de iarnă

1. Planificarea corespunzătoare a activității.
2. Evitarea suprasolicitării datorată stimulentelor nervoase, substanţelor psihoactive sau situaţiilor conflictuale.
3. Nu e de neglijat petrecerea a cât mai mult timp în aer liber
4. Și nici mișcarea, chiar sub forma unor simple plimbări.
5. Precum şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume proaspete.
Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cancerul pancreatic tratat cu lumină laser. Terapia a fost testată pentru prima dată la oameni

O tehnică experimentală încearcă să transforme în operabile unele...

Zodiile care pot da lovitura la bani înainte de 3 octombrie. Fereastra se închide odată cu retrogradarea lui Venus

Ultimele săptămâni din septembrie vin cu o fereastră financiară...

Injecții GLP-1 pentru slăbit la copii de 8 ani. Fenomenul care îi îngrijorează pe medici

Injecțiile GLP-1, devenite cunoscute în întreaga lume pentru efectele...

Pensiile ar putea fi majorate până la sfârșitul anului 2026. Un proiect nou a ajuns în Parlament

Pensiile ar putea fi indexate înainte de sfârșitul anului...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea antigripală pentru persoanele peste 65 de ani

Autoritățile din România continuă campania de informare privind vaccinarea...

Ministerul Sănătății vrea să facă educație sanitară pentru populației, după modelul Spaniei

Ministerul Sănătății și Ministerul Educației vor realiza în comun...

Semnal de alarmă: Un obicei inofensiv crește cu 56% riscul de infarct

Un studiu amplu, realizat pe aproape 89.000 de persoane,...

Citește și