Sari la conținut

Cât va dura valul 5? Adriana Pistol: „În prezent circulă și tulpina Delta, și Omicron”

Cât va dura valul 5? Adriana Pistol: „În prezent circulă și tulpina Delta, și Omicron”.

Dr. Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că România ar putea avea peste un milion de persoane infectate, dar acest val ar putea fi mai scurt decât cele de până acum.

Cât va dura valul 5? Adriana Pistol: Este posibil să avem peste un milion de cazuri în acest val

„Cu cât merge exponenţial şi creşte foarte mult, cu atât cuprinde un număr mai mare din populaţie pe care vrem, nu vrem îi imunizează şi atunci sigur că se va duce mai mult în jos. De obicei, valurile epidemice care cresc atât de brusc şi coboară brusc şi nu durează foarte mult. Minimum două luni va dura.

Ne așteptăm, dar există posibilitatea să fie mai mult de un milion, dar acest lucru e dependent de respectarea tuturor măsurilor, de ce facem fiecare dintre noi”, a spus dr. Adriana Pistol la Digi 24.

În cazul în care numărul de infectări cu COVID-19 va crește, vor fi impuse noi restricții, avertizează Pistol.

„În mod sigur aceste restricții care au fost făcute de CNSU există mari șanse să sufere modificări. Depinde foarte mult. Este destul de dificil, pentru că restricțiile trebuie gândite din punct de vedere al sănătății publice, dar și din punct de vedere economic și social.

Doar dacă severitatea se dovedește mai mare, dacă spitalele vor fi supraaglomerate, dacă numărul de decese va fi foarte mare, atunci ne putem gândi la alte restricții care au mai fost, cum e circulația pe timpul nopții. Acum și nevaccinații pot merge la magazine. Vedem dacă ajungem din nou la acele restricții care au funcționat în valul anterior”, a subliniat dr. Adriana Pistol.

În prezent circulă și tulpina Delta, și Omicron

De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Sănătății a afirmat că în prezent în România sunt în circulaţie atât tulpina Omicron, cât şi Delta, precizând că “în momentul în care Omicron va deveni dominantă, atunci toată lumea este expusă”.

„În populația generală creșterea numărului de cazuri arată că a început un grad de transmitere comunitară. Probabil că într-o săptămână s-ar putea să și demonstrăm pe baza secvențierilor că se transmite comunitar în mod susținut.

În prezent circulă și tulpina Delta, și Omicron. Numim transmitere comunitară susținută bazat pe informațiile de la cazurile secvențiate (…) În momentul în care deja la un număr important, 50% dintre cazuri, nu poți să legi de nimic care să explice asta este semnalul că deja tulpina e… Acum avem undeva în jur de aproape 40%”, a spus dr. Adriana Pistol.

În ceea ce privește situația persoanelor infectate cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, dr. Adriana Pistol a precizat că „din cazurile pe care le cunoaștem, 30 sunt spitalizate și două sunt în ATI, două persoane cu boli cronice importante. Sunt vaccinate, persoane peste 80 de ani”, a mai spus Pistol.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel