luni, aprilie 20, 2026
19.3 C
București

Câți bani primești dacă donezi sânge în 2026. Suma reală, beneficii surprinzătoare și ce condiții trebuie să îndeplinești

Câți bani primești dacă donezi sânge în 2026, ce beneficii ai și ce condiții trebuie să îndeplinești. Ghid complet pentru donatorii din România.

Donarea de sânge rămâne unul dintre cele mai simple și eficiente gesturi prin care poți salva vieți. În 2026, statul român încearcă să încurajeze acest obicei prin beneficii financiare și facilități concrete.

Într-un context în care doar aproximativ 1,7% dintre români donează regulat sânge, mult sub media europeană, stimulentele devin esențiale.

Citeste si…

Câți bani primești dacă donezi sânge în 2026

În 2026, conform Hotărârii de Guvern nr. 1364/2006, fiecare donare de sânge este recompensată cu un card valoric de 280 de lei. Această sumă este acordată după fiecare donare și poate fi utilizată pentru cumpărături.

Dacă alegi să donezi de mai multe ori pe an, suma poate deveni semnificativă. De exemplu, la 5 donări anuale, poți ajunge la aproximativ 1.400 de lei.

Ce beneficii primești pe lângă bani

Pe lângă stimulentul financiar, donatorii beneficiază de o serie de avantaje importante:

  • O zi liberă plătită de la locul de muncă sau adeverință pentru școală/facultate
  • Reducere de 50% la transportul public în ziua donării
  • Analize medicale gratuite o dată pe an
  • Dobândă mai mare pentru titlurile de stat Fidelis
  • Posibilitatea de a primi tratament gratuit cu fier, dacă apare un deficit

Începând cu 2025, legislația deschide și posibilitatea unor facilități fiscale. Cei care donează sânge de cel puțin trei ori pe an ar putea primi reduceri la impozitele pentru clădiri și terenuri, potrivit WowBiz. Aplicarea concretă a acestei măsuri depinde însă de autoritățile locale, fiecare primărie urmând să decidă dacă acordă aceste scutiri și în ce procent.

Citeste si…

Aceste facilități sunt gândite pentru a compensa timpul și efortul donatorilor, dar și pentru a încuraja donarea periodică.

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a dona sânge

Nu oricine poate dona sânge. Există criterii medicale clare care trebuie respectate pentru siguranța donatorului și a pacientului:

  • Vârsta între 18 și 60 de ani
  • Greutate minimă de 50 kg
  • Puls regulat, între 60 și 100 bătăi/minut
  • Tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg
  • Să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni
  • Femeile să nu fie însărcinate, în lăuzie, în perioada menstruală sau în primele 5 zile după aceasta
  • Să nu fi consumat alcool cu cel puțin 72 de ore înainte
  • Să nu fie sub tratament pentru: hipertensiune, boli cardiace, renale, psihice, hepatice sau endocrine

Boli care interzic donarea de sânge

Persoanele care au sau au avut următoarele afecțiuni nu pot dona:

  • hepatită (orice tip)
  • TBC
  • sifilis
  • malarie
  • epilepsie și alte boli neurologice
  • boli psihice
  • bruceloză
  • ulcer
  • diabet zaharat
  • boli de inimă
  • boli de piele (psoriazis, vitiligo)
  • miopie severă (peste -6 dioptrii)
  • cancer

Criterii de excludere temporara:

  • boli infecţioase (gripă , infectii bacteriene);
  • anemie; examinare endoscopică, transfuzii, intervenţii chirurgicale, tatuaje, contact apropiat cu persoane cu hepatită, HIV;
  • vaccinări; sarcină, alăptare; tratamente dentare;
  • consum de alcool în ultimele 48 de ore;
  • consum de medicamente.

De ce este important să donezi sânge

Dincolo de bani, donarea de sânge are un impact major asupra sistemului medical. O singură donare poate salva până la trei vieți, iar nevoia de sânge este constantă în spitale.

Citeste si…

În plus, există și beneficii pentru sănătatea donatorului, cum ar fi monitorizarea periodică a stării de sănătate și, în unele cazuri, îmbunătățirea metabolismului.

În 2026, donarea de sânge nu este doar un gest altruist, ci și unul recompensat concret. Cu 280 de lei per donare, beneficii suplimentare și avantaje pentru sănătate, tot mai mulți români au motive să ia în calcul această decizie.

Totuși, adevărata valoare nu stă în bani, ci în viețile salvate.

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Alecu Carmen
Alecu Carmenhttp://www.doctorulzilei.ro
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Inima are nevoie de somn. Cum îți asiguri odihna de calitate

Timp de decenii, somnul a fost tratat ca un...

3 zodii scapă de ghinion chiar din 20 aprilie. Începe o nouă etapă!

Trei zodii scapă de provocările care le-au marcat ultimele...

HOROSCOP. TOP 3 zodii care vor înflori precum trandafirii de mai

Astrologii spun că începutul lunii mai aduce, în general,...

INOVATIV. Un spray nazal poate încetini îmbătrânirea creierului

Declinul mental care apare treptat, deodată cu înaintarea în...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și