Sari la conținut

Ce flori de primăvară poți planta în grădină

grădină

Îți amintești cu drag culorile vibrante ale zambilelor sau emoția primului ghiocel? Atunci înseamnă că te gândești tot mai mult la aspectul grădinii tale în primăvară.

Este exact primul lucru cu care trebuie să începi, înainte de a organiza straturile de flori în funcție de preferințe. Gândește-te la culorile favorite și vezi cum ți-ar plăcea să le combini.

Apoi, fă o selecție riguroasă și alege florile care îți plac cel mai mult: lalele, gladiole, primule, narcise și alte flori de primăvară care vestesc bucuria primăverii.

Din dorința de a te ajuta să alegi cele mai potrivite flori pentru grădina ta, noi ne-am făcut deja propria selecție.

Vezi sfaturile noastre și plantează flori de primăvară ca un grădinar profesionist!

1. Lalele

Lalele de grădină fac parte din categoria florilor care se pot planta atât primăvara, cât și toamna. De regulă, lalele de grădină se dezvoltă și cresc armonios la o temperatură de 20 de grade Celsius pe timp de zi și între 10 și 12 grade Celsius în timpul nopții.

În ceea ce privește plantarea propriu-zisă, aceasta se efectuează la o adâncime de 2 centimetri. Atenție însă să nu plantezi bulbii prea aproape unul de celălalt, întrucât aceștia nu se vor mai putea înmulți și dezvolta. Indicat este să păstrezi o distanță de aproximativ 20 de cm între rânduri și de 5-10 cm între bulbii de lalele de pe același rând.

După plantarea lalelor de grădină, nu uita să acoperi bulbii cu un strat de pământ fertil și să le uzi imediat.

flori de primăvară

2. Brândușe

Bulbii de brândușe au nevoie să stea sub pământ pentru o perioadă de aproximativ trei luni. Adâncimea ideală la care se plantează bulbii de brândușe este de 5-6 cm. Poți să îi plantezi la o distanță de maximum 6 cm pentru că pâlcurile de brândușe arată superb primăvara.

Brândușele nu sunt flori de primăvară pretențioase. Din contră sunt adaptabile și rezistente. Ideal ar fi să le plantezi într-o zonă parțial însorită, care drenează bine apa.

flori de primăvară

3. Ghiocei

Bulbii de ghiocei se pot usca foarte ușor, așa că nu vor putea să stea săptămâni întregi după ce i-ai cumpărat, așteptând să îi plantezi. De aceea, este important să îi plantezi imediat. Ghioceii sunt plante fără dăunători. Nu se înmulțesc de mai multe ori din aceeași sămânță, ci din noii bulbi care cresc atașați la bulbul principal. După câțiva ani, grămada de bulbi poate fi destul de densă. Dacă aștepți până când mor florile, dar frunzele sunt încă verzi, poți mări înmulțirea acestora. Doar sapă în pământul în care se află, separă bulbii și replantează-i imediat în noile spații pe care le-ai pregătit deja. În cazul în care precipitațiile lipsesc, asigură-te că uzi bulbii până când frunzele lor se îngălbenesc.

flori de primăvară

4. Zambile

Indiferent de locul în care vrei să crești zambile, atunci când plantezi bulbii trebuie să ai în vedere câteva sfaturi practice.

Alege doar bulbii sănătoși și înlătură-i pe cei moi, cu urme de umezeală sau pe cei care au mucegăit.

Pământul în care plantezi bulbii de zambile trebuie să fie bine afânat și lipsit de orice urmă de vegetație. Poți uda ușor pământul înainte de plantarea propriu-zisă.

Materialul săditor se introduce în gropi care să permită acoperirea eficientă cu pământ a bulbilor. Se tasează ușor pământul în jurul bulbilor imediat după plantare.

grădină

5. Anemone

Bulbii de anemone se plantează de regulă primăvara, când temperaturile nu coboară sub pragul de îngheț – începând cu lunile martie, mai. Înainte de plantare este recomandat să lăsăm bulbii la înmuiat, dar nu mai mult de 24 de ore – acest proces va grăbi încolțirea materialului săditor. Păstrarea optimă a bulbilor de anemone se poate realiza și într-un strat de turbă, însă tot într-un spațiu răcoros și aerisit – în caz contrar își poate face apariția mucegaiul.

grădină

6. Narcise

Așa cum este recomandat pentru toate florile care se dezvoltă din bulbi, narcisele pot fi plantate fie primăvara, fie toamna. Bulbii de narcisă se vor dezvolta cel mai bine dacă sunt plantați cu 3, 4 săptămâni înainte de venirea înghețului. Dacă îi plantezi prea repede pot intra în vegetație chiar înainte de venirea frigului fapt care poate duce la uscarea plantei.

Bulbii se plantează doar după pregătirea solului. Acesta trebuie să fie bine afânat și curățat de buruieni. Poți săpa ușor pământul înainte de pregătirea gropilor. După plantare, bulbii se acoperă cu pământ și se tasează ușor. Nu se udă imediat după plantare pentru a se evita mucegăirea. Solul trebuie să fie umed și îl poți uda cu câteva zile înainte de plantarea narciselor.

7. Dalii

Ca toți bulbii de primăvară, și cei de dalii au nevoie de o zonă de plantare care să fie cât mai mult în atenția razelor solare. Solul recomandat trebuie să aibă un drenaj bun și un pH de 6,5 sau 7. În intervalul martie – mai, daliile pot fi plantate fără grijă în grădină.

Adâncimea de plantare variază între 6 și 8 cm, iar distanța de plantare trebuie să fie de maxim 40 cm. Un alt detaliu important este distanța de plantare între rânduri care e bine să varieze între 50 și 60 cm.

Pentru că nu rezistă la frig, în septembrie – octombrie, bulbii de dalie trebuie scoși din pământ și depozitați într-un loc aerisit, întunecat și răcoros. Înainte să-i depozitezi în beci sau în debara, pune bulbii de dalie la uscat.

8. Begonii

Begoniile sunt plante decorative cu un puternic impact estetic asupra grădinii tale. Aceste sfere de petale intens colorate atrag atenția oricui.

Dar pentru a te bucura de begonii bogate, ar fi bine ca înainte de plantare să alegi cu atenție amplasamentul și să ții cont de adâncimea și distanța de plantare indicate.

Begoniile iubesc soarele, dar zonele parțial-umbrite, cu o bună ventilație le ajută să se dezvolte armonios.

Bulbii de begonie se plantează la o adâncime mică, de maxim 3 cm, iar apoi sunt acoperiți cu un strat subțire de pământ. Distanța de plantare este este de 15 – 30 cm.

9. Crini

Bulbii de crini au nevoie de zone de plantare intens luminate,  cu un sol bine drenat, fertil și cu un pH slab. Odată ce ai îndeplinit aceste condiții, te vei bucura de o grădină dominată de siluetele regale ale crinilor și de parfumul lor inconfundabil.

Înainte de plantarea propriu-zisă, ar fi bine să aplici pe suprafața bulbilor un fungicid care va proteja crinii de dăunători și boli. Adâncimea de plantare indicată este de 15 – 20 cm, iar distanța de plantare de 20 – 25 cm.

Nu uita să scoți din pământ bulbii de crini odată cu venirea toamnei și să-i depozitezi eficient.

grădină

 

Sperăm că sfaturile noastre îți sunt de folos și te vor ajuta să-ți transformi grădina într-un imperiu al culorilor și parfumurilor.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: