Din cuprinsul articolului
Pentru a înțelege de ce, în 2025, oamenii continuă să privească psihiatria cu teamă sau reticență, am discutat cu un medic psihiatru care a ales să își păstreze anonimatul. Specialistul explică faptul că frica nu vine din realitatea prezentă a practicii medicale, ci dintr-un bagaj cultural greu de dus, format din mituri, prejudecăți și reprezentări învechite ale bolilor mintale.
Potrivit medicului, multe dintre aceste temeri sunt moștenite. Generații întregi au crescut auzind că psihiatrii sunt „ultimul pas”, că la ei ajung doar oamenii „care nu mai au scăpare”. În realitate, psihiatria modernă este o ramură medicală la care pacienții ajung în ambulatoriu, în condiții normale, exact cum merg la cardiologie sau la dermatologie. Consultațiile au loc în spații obișnuite, sunt confidențiale și se concentrează pe înțelegerea simptomelor, nu pe judecarea persoanei.
„La psihiatru merg doar cei cu probleme grave”
Medicul subliniază și importanța modului în care părinții și profesorii le explică tinerilor conceptul de sănătate mintală. Pentru copii, lucrurile devin firești dacă sunt explicate simplu: creierul este un organ ca oricare altul, iar atunci când nu funcționează optim, medicul potrivit este psihiatrul. Tinerii acceptă natural astfel de explicații, mai ales când le sunt oferite într-un limbaj lipsit de dramă și frică. Adulții sunt cei care transmit, involuntar, ideea că „la psihiatru merg doar cei cu probleme grave”, iar acest mesaj alimentează stigmatul.
Un alt obstacol mare rămâne limbajul. Termeni precum „nebun” sau „dus cu capul” sunt, de fapt, insulte încărcate de prejudecăți, care nu descriu nicio afecțiune medicală reală. Specialistul spune că majoritatea pacienților care îi trec pragul se confruntă cu depresii, anxietăți, tulburări de somn, dificultăți de adaptare sau episoade de stres intens — probleme frecvente, tratabile și perfect compatibile cu o viață normală. Diferența dintre „a avea o problemă psihică” și eticheta ofensatoare de „nebun” este, practic, diferența dintre realitatea medicală și stigma socială.
În ceea ce privește momentul potrivit pentru a merge la psihiatru, medicul indică situațiile în care simptomele afectează viața de zi cu zi, când apar tulburări de somn severe, pierderea controlului asupra consumului de alcool sau substanțe, episoade de confuzie, gânduri negre sau comportamente care sperie persoana în cauză. În aceste situații, intervenția psihiatrului este necesară, nu doar recomandată. În multe cazuri, psihiatrul colaborează cu psihologul, formând împreună un plan de tratament și recuperare.
Ce ar trebui să facă cei care simt că au nevoie de ajutor
Pentru cei care simt nevoia de ajutor, dar se tem de stigmatizare, medicul recomandă câțiva pași simpli: o discuție sinceră cu o persoană apropiată, informare din surse medicale, nu din mituri, apoi o programare, măcar pentru evaluare. Prima vizită nu obligă la nimic. Este doar un spațiu în care cineva încearcă să înțeleagă ce se întâmplă. Mulți pacienți aleg să meargă însoțiți, iar simpla prezență a cuiva drag poate diminua semnificativ anxietatea.
Familia joacă un rol crucial. O persoană care ezită să ceară ajutor are nevoie în primul rând de ascultare și de absența judecății. Nu ajută replici de tipul „nu ai de ce să fii trist”, ci încurajarea și disponibilitatea de a căuta împreună soluții, inclusiv programări sau recomandări de specialiști.
În final, medicul consideră că societatea poate reduce stigmatul prin educație, prin discuții deschise în școli și în familie, printr-un limbaj mai atent în mass-media și prin exemple pozitive ale celor care vorbesc despre propriile experiențe. Sănătatea mintală nu este un subiect de rușine, ci o parte naturală a vieții fiecăruia dintre noi. Iar psihiatria, în 2025, este o resursă accesibilă și modernă, menită să ajute, nu să eticheteze.
