Ce se poate face pentru a limita creșterea rezistenței bacteriene la antibiotice

Rezistența la antibiotice, o problemă majoră de sănătate publică la nivel european și global este în cea mai mare măsură o consecință a abuzului și a utilizării eronate a antibioticelor.

Ca rezultat al selectării de bacterii rezistente, pacienții pot suferi de infecții produse de astfel de bacterii (multi)rezistente la antibiotice. Aceste infecții sunt mai dificil de tratat, determinând creșteri ale letalității sau ale duratei până la vindecarea lor.

În lipsa unor antibiotice active, unele intervenții ale medicinii moderne care induc o stare de imunodepresie marcată – transplant de organe, tratament citostatic sau imunosupresor – nu mai sunt posibile, deoarece implică mun risc major de infecții imposibil de tratat.

Dintre acțiunile care pot limita acest fenomen de creștere a rezistenței bacteriene, buna practică a terapiei antibiotice este cea mai importantă.

Utilizarea judicioasă a antibioticelor înseamnă a le folosi doar când sunt necesare, în doza corectă (nu subdozate), în ritmul de administrare corect și pentru durata corespunzătoare (nu prelungit dincolo de acest moment).

În România, în anul 2012, s-au înregistrat niveluri extrem de ridicate ale rezistenței la carbapeneme pentru Acinetobacter spp – 86,3% (depășit doar de Grecia) și pentru Pseudomonas aeruginosa – 61,4% (cel mai ridicat între statele europene)

În anul 2012 s-a comunicat o creștere semnificativă a prezenței de tulpini de Klebsiella pneumoniae rezistente la carbapeneme – 15% (față de niciuna în anul precedent).

În anul 2012 ponderea MRSA din totalul infecțiilor invazive stafilococice nu a regresat, fiind de 54,5%, față de 50,5% în anul precedent (cel mai ridicat nivel de rezistență din statele europene).

În anul 2012 dintre tulpinile de Escherichia coli izolate din infecții invazive, 15,7% au fost multirezistente la antibiotice – rezistență simultană față de cefalosporine de generația a 3-a, fluorochinolone și aminoglicozide (depășit doar de Bulgaria).

În același timp se menține un nivel minim al rezistenței Enterococcus faecalis la ampicilină – 3,5% și absența rezistenței ambelor specii de enterococi la vancomicină.

Un rezultat îmbucurător este sensibilitatea stafilococilor aurii, inclusiv a MRSA, la cotrimoxazol – 99,1%.