Sari la conținut

CEO-ul BioNTech, Uğur Şahin, nu este vaccinat împotriva COVID?

Din cuprinsul articolului

Dezinformarea este foarte periculoasă în contextul pandemic actual. Aceasta poate lua atenția de la informațiile cu adevărat valoroase, care ne-ar putea ajuta, într-adevăr, să depășim această pandemie de coronavirus.

Zilnic circulă zeci de informații false despre pandemie, vaccin și multe alte lucruri asociate vremurilor actuale. O astfel de informație FALSĂ este cea conform căreia CEO-ul BioNTech, Uğur Şahin, „nu s-a vaccinat anti-COVID”.

CEO-ul BioNTech este, de fapt, imunizat cu schema completă, inclusiv boosterul, pe care l-a făcut recent, potrivit RO Vaccinare. Informația este falsă și nu trebuie să oprească eforturile de a continua campaniile de vaccinare, la nivel mondial.

CEO-ul BioNTech, vaccinat!

„O altă bazaconie este preluată în mediul online. Un interviu vechi cu șeful BioNTech circulă online cu afirmația falsă prin care acesta <a recunoscut că nu este vaccinat>.

Un videoclip a fost distribuit de mii de ori în decembrie 2021 în postări de pe rețelele de socializare care susțin că îl arată pe CEO-ul BioNTech, compania care a dezvoltat un vaccin împotriva Covid-19 împreună cu Pfizer, Uğur Şahin, care admite că nu a fost vaccinat împotriva bolii.

Postările în limba română au început să circule online în timp ce oamenii de știință testau eficacitatea vaccinului Pfizer-BioNTech împotriva variantei de coronavirus Omicron. Dar videoclipul a fost distribuit într-un context fals; arată un interviu cu Uğur Şahin de la sfârşitul anului 2020 în care acesta a spus că nu va trece linia „priorităţii” vaccinării. Şahin a fost vaccinat la începutul anului 2021, după cum a declarat BioNTech pentru AFP. El a făcut recent și doza a treia.

<Pe rețelele de socializare au existat informații greșite în care se presupune că nu sunt vaccinat. De fapt, eu și soția mea am primit amândoi 3 doze de vaccin #BioNTech #Pfizer. De câteva luni, prietenii mă îndeamnă să postez o fotografie cu mine vaccinat pentru a aborda aceste zvonuri false>, a spus Şahin în postarea sa”, se arată în postarea oficială RO Vaccinare.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel