Sari la conținut

Ciroza hepatică și complicațiile grave care pot apărea. Lipsa tratamentului o face incompatibilă cu viața

Ciroza hepatică este o boală care se dezvoltă lent, progresiv, de-a lungul multor ani. Practic, ciroza este o complicație a bolii hepatice care duce la cicatrizarea ireversibila a ficatului. În lipsa diagnosticării și a tratamentului, ciroza nu este compatibilă cu viața.

Concret, ciroza este o boală care apare atunci când în țesutul hepatic se dezvoltă fibroza. Țesutul fibrotic înlocuiește țesutul hepatic sănătos și îl împiedică să funcționeze normal. Ciroza apare după multi ani de inflamare a țesutului hepatic.

De cele mai multe ori, consumul de alcool și hepatitele B și C sunt principalele cauze care duc la dezvoltarea cirozei. Sunt și persoane care au această boală, fără o cauză anume, în acest caz afecțiunea fiind numită – ciroza criptogenică.

Principalele simptome sunt:

De regulă, ciroza hepatică este asimptomatică mulți ani. Totuși ea poate să dea următoarele semne mai ales când deja este într-o fază avansată de boală:

  • umflarea picioarelor și lichid acumulat în abdomen,
  • oboseală,
  • icter,
  • mâncărimi pe suprafața corpului,
  • sângerări nazale,
  • învinețirea la traumatisme minore,
  • scăderea în greutate,
  • dureri abdominale,
  • infecții dese,

Cum se stabilește diagnosticul:

Medicul va recomanda următoarele analize  medicale dar și ecografia care poate depista prezența ascitei, hepatomegaliei, splenomegaliei, comportamentul venei porte. Se va face și o endoscopie cu ajutorul căreia se vizualizează varicele esofagiene. În ultima instanță se face și puncția hepatică. De asemenea, pacientul va efectua fie un CT (computer-tomografie) sau RMN (rezonanța magnetică nucleară), metode de investigare cu ajutorul cărora se văd imagini detaliate ale unor părți ale corpului.

Complicațiile apărute în ciroza hepatică

Țesutul fibros din ciroza hepatică blochează circulația sangvină de la intestine spre ficat și determină creșterea tensiunii venoase în venele care servesc aceste zone. Această complicație este denumită hipertensiune portală, care poate determina și ea o serie de complicații precum: ascita, sângerarea din varicele tractului digestiv, encefalopatia hepatică, sindromul hepatorenal dar și sindromul hepatopulmonar, litiaza biliară (pietre la vezica biliara). Totodată, un risc major al pacienților cu ciroză este apariția cancerului hepatic numit și hepatocarcinom.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel