duminică, martie 29, 2026
10 C
București

Comportamentul teatral și nepotrivit al unora poate fi semnalul unei tulburări psihice. Se poate ajunge și la suicid! La ce alte simptome să fim atenți

Comportamentul teatral și deranjant al unor persoane poate ascunde tulburarea de personalitate histrionică, care este încadrată în subgrupa tulburărilor dramatice, emoţionale şi eratice ale personalităţii (cluster B), alături de tulburarea de personalitate antisocială, narcisistică şi tulburarea borderline, potrivit conf. univ. dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru.

Această afecțiune este caracterizată prin dramatism, comportament de tip teatral, demonstrativ, comportament de seducție sexuală cu scopul de a atrage persoanele din anturaj şi de a se poziţiona permanent în centrul atenţiei, scrie site-ul lapsihiatru.ro.

Persoana care suferă de această tulburare are un comportament provocator şi prezintă reacţii emoţionale exagerate, solicită constant aprobarea sau atenţia celorlalţi, este  egocentrică, are manifestări cu tentă sexuală în situaţii inadecvate, inclusiv în relaţii sociale şi profesionale. De asemenea, sunt caracterizate ca fiind persoane impresionante, pline de viaţă şi energie, şi se evidenţiază prin farmecul, entuziasmul şi deschiderea lor, prin abilitatea dezvoltată de a flirta.

Simptomatologia pe care o prezintă aceste persoane îmbracă forme variate:

Se simt incomode în situaţiile în care nu se află în centrul atenției;

Au labilitate emoțională, trecând rapid de la o stare emoţională la alta, de la o trăire la alta;

Se îmbracă provocator și au un comportament sexual deviant, seducător;

Citeste si…

Se manifestă teatral, ca un actor în faţă unei audiențe: cu emoții și expresii exagerate, dar aceste emoții sunt lipsite de sinceritate;

Prezintă toleranță scazută la frustrare;

Se plictisesc repede când sunt antrenați în activităţi de rutină. Încep proiecte fără a le finaliza, din cauza faptului că nu au răbdare în a urmări etapele de rezolvare;

Prezintă sensibilitate excesivă la critică sau dezaprobare, caută în mod constant aprobarea și confirmarea celorlalți;

Preocupările sunt centrate pe sine și rareori sunt preocupate de ceilalţi;

Nu gândesc înainte de a acționa și, deseori, deciziile sunt luate în pripă;

Prezintă dificultăţi în menținereare relațiilor, adesea manifestând falsitate şi superficialitate;

Citeste si…

Ameninţă şi chiar au tentative de sinucid sau automutilare, în încercarea de a atrage atenţia.

Conform DSM 5 (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) personalitatea histrionică este un model de manifestare afectivă sau emoţionalitate excesivă, care solicită atenţia, prezenţa în situaţii variate, cu debut la adultul tânăr. Diagnosticul pozitiv presupune prezenţa a cinci sau a mai multor criterii:

Se simte inconfortabil în situaţii în care nu este în centrul atenției;

Interacţiunea cu ceilalţi este deseori caracterizată prin comportament sexual deviant, provocator sau seducător;

Superficialitate: trece rapid de la o emoţie la alta;

Este folosit aspectul fizic pentru a atrage atenţia;

Un stil de exprimare care impresionează şi care este lipsit de detaliu;

Citeste si…

Comportament teatral, persoana dramatizează şi manifestă emoţii exagerate, extreme;

Uşor de influenţat de alţii sau de circumstanţe;

Relaţiile cu ceilalţi sunt percepute mai intime decât sunt în realitate.

În general, persoanele cu tulburare histrionică nu recunosc că ar avea nevoie de tratament. Cu toate acestea, iniţiativa de a apela la un specialist se poate întâlni şi în cazul persoanei cu tulburare histrionică dacă aceasta suferă de o depresie majoră în urmă unei pierderi sau relaţii recent încheiate sau a altor probleme care le provoacă suferinţă. Psihoterapia este, în general, tratamentul de elecţie în cazul tulburărilor histrionice de personalitate. Medicaţia este recomandată pentru a trata simptomele depresiei şi anxietăţii, în cazul în care acestea se manifestă. O atenţie deosebită trebuie acordată ideaţiei suicidare. La aceste persoane, tentativa de suicid sau de automutilare este un act premeditat, bine planificat, cu scopul de a atrage atenţia şi, din acest motiv, trebuie luate în serios atunci când se manifestă, conchide conf. univ. dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru.

Foto: Imagine din filmul Lupul de pe Wall Street

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Semnal de alarmă tras de cercetător: Poți dezvolta o boală gravă dacă…

Cercetătorii de la Harvard University au analizat datele...

Ministrul Muncii anunță când vin ajutoarele pentru seniori și când va fi eliminat CASS de la pensii

Creșterea vârstei de pensionare, ce se întâmplă cu pensionarea...

Mitul „nu mânca după ora 18” este fals. Nu e o greșeală. Ce spune dr. Mihail Pautov

Mitul „nu mânca după ora 18” este fals. Nu...

Descoperire importantă în prevenirea atacului de cord. O nouă pastilă poate face minuni

Descoperire importantă în prevenirea atacului de cord. O nouă...

Vezi dacă te afli printre ele: Trei zodii care vor fi favorizate în această săptămână

Venus, planeta iubirii și abundenței, sporește capacitatea de a...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Șapte cauze principale ale tulburărilor metabolice. Un medic specialist explică

Șapte cauze principale ale tulburărilor metabolice. Un medic specialist...

Marian Salzman, trendspotter internațional: Anul 2025 spune adio celebrității instantanee!

Marian Salzman, trendspotter internațional: Anul 2025 spune adio celebrității...

Citește și