Categories: Expertul zilei

Cum se pot trata cele mai grave boli cronice. Medic: „Asta este medicina viitorului”

Cum se pot trata cele mai grave boli cronice. Rareș Nechifor, medic român, a explicat la Antena 3 ce trebuie să știm despre radiologia intervențională, tehnologie centrată pe pacient, nu pe medic.

„Radiologia intervențională este cea mai nouă ramură a radiologiei și este specialitatea prin care noi, medicii, putem să tratăm oamenii prin proceduri minim invazive, navigând prin interiorul vaselor de sânge și evitând în acest fel intervenții chirurgicale.

Radiologia intervențională este numită și chirurgia viitorului, pentru că, de exemplu, fibromul uterin, o afecțiune extrem de frecventă, se poate trata doar printr-o mică înțepătură la braț și nu printr-o intervenție chirurgicală.

Cu ajutorul acestei tehnici se tratează şi adenomul de prostată, varicocelul, unele afecțiuni ale coloanei, hernia de disc sau durerile osteoarticulare. Totodată, se poate interveni şi în cazul accidentului vascular cerebral. Noi putem interveni și salva vieți în fiecare zi. Este nevoie de o internare de o zi, iar recuperarea pacientului este rapidă, de 1-2 zile.

Fibromul uterin este o afecțiune frecventă

Foarte multe femei au fibrom uterin, iar simptomele sunt variate. În primul rând, o menstruaţie abundentă şi durerioasă, o presiune în burtă cu urinat frecvent, cu disconfort sau infertilitatea.”, a spus medicul Rareș Nechifor, marţi, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate cu Andreea Cigolea, de la Antena 3 CNN.

Înainte de a discuta despre tratament, este bine de ştiut că aceste fibroame sunt, de fapt, nişte tumori care nu ar trebui să ne sperie. În primul rând, este bine de ştiut că nu este cancer şi că nici nu se transformă în cancer.

90% dintre fibroame se pot trata non-chirurgical și non-invaziv. Procedurile endovasculare le practic de 20 de ani. Sunt peste 8500 de paciente tratate, ceea ce este un număr foarte mare.

Navigăm de la nivelul brațului stâng, printr-o arteră, până la nivelul uterului. Identificăm vasele de sânge ce alimentează fibromul sau fibroamele. De obicei, sunt mai multe și le embolizăm, adică le închidem cu niște microdopuri.

Pacienta în tot acest timp este trează, nu are nicio durere, rămâne peste noapte în spital și a doua zi a plecat acasă. Asta e toată procedura, iar radiologia intervențională face posibil acest lucru.

Dacă diagnosticul nu este clar, dacă avem suspiciune de un cancer, atunci facem toate investigațiile necesare. Nu tratăm un cancer prin embolizare. Dacă avem o infecție activă netratată, trebuie mai întâi să o tratăm, apoi intervenim.

Este important să avem o viață sănătoasă

În ceea ce priveşte prevenţia, este important să avem o viață sănătoasă, echilibrată, dar şi o alimentație corectă. Totodată, să avem şi un echilibru hormonal, pentru că fibroamele cresc mai repede sau mai încet în funcție de echilibrul nostru hormonal. Hormonii din carne sunt cei care stimulează creșterea fibroamelor”, a mai precizat medicul.

„Unele fibroame sunt transmise genetic. Deci dacă mama sau bunica au avut fibroame, atunci e important de făcut un control periodic, o ecografie, pentru că probabilitatea de a pare un fibrom este destul de mare.

Orice femeie trebuie să facă un control anual. Să facă un examen Babeş-Papanicolau, dar şi o ecografie. Acestea ne asigură că femeia este sănătoasă în privința organelor genitale, adică că nu avem probleme la nivelul ovarelor, a uterului, a colului uterin.

Este mult mai ușor să intervenim din timp și astfel încât să păstrăm integritatea anatomică și să nu lăsăm ca boala să evolueze și să producă suferința.”, a mai adăugat dr. Rareș Nechifor, medic radiologie intervențională.

Recent Posts

Florin Piersic, operat de urgență! Ce a păţit actorul după un spectacol

Îndrăgitul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce a susținut un spectacol…

13 minute ago

Senatul a adoptat proiectul de aprobare a OUG privind excepţiile de la „taxa pe boală”

Senatul a adoptat proiectul pentru aprobarea OUG 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor…

44 de minute ago

Miracolul care i-a salvat viaţa unui ambulanţier, după un AVC făcut în timpul unei misiuni de salvare

Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta…

o oră ago

Informaţii medicale în sistem digitalizat despre Spitalul Judeţean Bistrița

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru…

2 ore ago

PONTURI. Cum îți dai seama că este proaspătă carnea de miel

Carnea de miel proaspătă este un criteriu important mai ales în timpul pregătirilor culinare pentru…

2 ore ago

Recomandările ANPC pentru perioada de 1 Mai şi sărbătorile pascale

Comisarii ANPC au realizat un set de recomandări pentru perioada de 1 Mai şi de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului