miercuri, aprilie 29, 2026
13.3 C
București

Deficit de personal medical la Buzău. Concursuri blocate de ordonanța austerității

Deficit de personal medical la Buzău. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Buzău va depune un memoriu la Ministerul Sănătăţii după ce au fost suspendate două concursuri pentru angajarea unor medici pentru Secţia de Chirurgie Generală, în urma Ordonanţei de Urgenţă nr. 34 din 12 mai privind unele măsuri fiscal-bugetare.

Deficit de personal medical la Buzău. Ministerul Sănătății trebuie să intervină

La data de 5 mai a.c. SJU Buzău a anunţat scoaterea la concurs a unui post vacant pentru medic specialist în specialitatea Chirurgie generală şi, respectiv, pentru un medic rezident an VI în specialitatea Chirurgie generală.

Spitalul Județean de Urgență Buzău este o unitate sanitară cu paturi, de utilitate publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Judeţean Buzău, proprietate publică, care asigură servicii medicale, (preventive, curative și de recuperare). Înfiinţat în scopul de a asigura servicii medicale de specialitate, spitalul are în structura sa secţii distincte pentru tratamentul și îngrijirea pacienților cu afecţiuni clinice. Secţiile pot funcţiona în regim de spitalizare continuă sau de zi, pentru pacienţi acuţi și cronici, asigurând condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igienă, alimentaţie și de prevenire a infecţiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

Potrivit instituţiei spitaliceşti, ca urmare a ordonanţei de urgenţă recent intrată în vigoare, cele două concursuri au fost suspendate. Având în vedere deficitul de personal în anumite secţii, conducerea celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ a anunţat că se va adresa Ministerului Sănătăţii pentru deblocarea situaţiei.

Citeste si…

„Având în vedere Ordonanţa de urgenţă nr. 34 din 12 mai 2023, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a suspendat concursul pentru ocuparea celor două posturi de medici pentru Secţia Chirurgie Generală. Pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău este o mare problemă suspendarea acestui concurs. Conducerea spitalului va depune un memoriu la Ministerul Sănătăţii pentru rezolvarea acestei probleme”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.

Ordonanţa de urgenţă a fost recent adoptată de către Guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare în sectorul de stat, stârnind nemulţumiri în rândul sindicatelor din diverse domenii de activitate.

Popescu Daniela
Popescu Danielahttps://evz.ro/author/daniela-popescu
Daniela Popescu – Jurnalist la DoctorulZilei.ro Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății și al stilului de viață, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz monden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie și prevenție.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea antigripală pentru persoanele peste 65 de ani

Autoritățile din România continuă campania de informare privind vaccinarea...

Gestul lui Trump față de Charles al III-lea care a făcut valuri la nivel internațional

Donald Trump și Melania Trump i-au întâmpinat luni, la...

Inteligența artificială crește acuratețea depistării cancerului de sân

Cancerul de sân poate fi detectat mai devreme cu...

Vedetă TV cunoscută a vorbit despre o afecțiune cu care se confruntă de ani de zile

 Andreea Esca, jurnalistă română, care activează în calitate de...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ministerul Sănătății recomandă vaccinarea antigripală pentru persoanele peste 65 de ani

Autoritățile din România continuă campania de informare privind vaccinarea...

Scandal în sănătate. Consultații fictive și suspiciuni de fraudă cu bani publici

Polițiștii din Bihor au desfășurat percheziții într-un dosar care...

Citește și