Sari la conținut

Semnele lipsei de vitamina D. Ce se întâmplă cu întreg organismul în lipsa acestei vitamine care multora le lipsește

Deficit vitamina D simptome.  În sezonul rece, majoritatea dintre noi suntem predispuși la deficit de vitamina D. Dacă mai suferiți și de alergii/intoleranțe la lapte sau respectați o dietă vegană strictă, riscul e cu atât mai mare.

Cunoscută sub numele de vitamina soarelui, vitamina D este produsă de organism ca răspuns la expunerea pielii la lumina soarelui. De asemenea, apare în mod natural în câteva alimente – inclusiv pește, uleiuri din ficat de pește și gălbenuș de ou, în produsele lactate și în cerealele fortificate.

Vitamina D este esențială pentru oase puternice, deoarece ajută organismul să asimileze calciul din alimente. În mod tradițional, deficitul de vitamina D a fost asociat cu rahitismul, o boală în care țesutul osos nu e mineralizat în mod corespunzător, ducând la oase moi și deformări ale scheletului. Dar din ce în ce mai mult, cercetările relevă importanța vitaminei D în protejarea împotriva mai multor probleme de sănătate, inclusiv Covid-19.

Deficit vitamina D și simptomele acestuia

Simptome precum durerile osoase și slăbiciunea musculară pot anunța că aveți un deficit de vitamina D. Cu toate acestea, pentru mulți oameni, simptomele sunt subtile. Totuși, chiar și fără simptome, un nivel scăzut de vitamina D poate prezenta riscuri pentru sănătate.

Simptome posibile ale deficitului de vitamina D:

  • Apariția infecțiilor și a bolilor, în mod frecvent;
  • Stări de oboseală;
  • Dureri osoase și de spate;
  • Stare generală de rău;
  • Vindecarea întârziată a rănilor;
  • Căderea părului;
  • Dureri musculare.

În cazul în care manifestările asociate carenței de vitamina D nu sunt ameliorate la timp, crește riscul de apariție a complicațiilor. Acestea pot fi boli cardiovasculare, autoimune sau neurologice, infecții sau complicații în sarcină.

Boli asociate cu deficitul de vitamina D

De regulă, persoanele în vârstă au un risc mai mare de a se confrunta cu o carență de vitamina D. De asemenea, persoanele care au mai multe afecțiuni au un risc crescut de aparitie a carenței de vitamina D. Un studiu a evidențiat faptul că 96% dintre persoanele care au avut infarct prezentau o carență de vitamina D14.

De regulă, bolile asociate deficienței de vitamina D pot fi osteoporoza, densitate minerală redusă și un risc crescut de apariție a fracturilor osoase în rândul persoanelor în vârstă.

În plus, persoanele care au un nivel scăzut de vitamina D, au un risc ridicat de debut al bolilor cardiovasculare, diabet de tip 1 și 2, demență sau boli autoimune, precum scleroza multiplă.

Deficitul de vitamina D crește riscul osteomalaciei, înmuierea oaselor la adulți, dar și al osteoporozei, afecțiune care duce la demineralizarea oaselor. La copii, deficicitul de vitamina D poate duce la apariția rahitismului.

Studiile recente au scos la iveală că pacienții Covid-19 care aveau un nivel scăzut de vitamina D erau mai predispuși să dezvolte forme severe ale bolii.

Teste pentru deficitul de vitamina D

Cel mai precis mod de a măsura cât de multă vitamină D ai în organism, este testul de sânge cu 25-hidroxi vitamina D. Un nivel de 20 nanograme / mililitru până la 50 ng / ml este considerat adecvat pentru persoanele sănătoase. Un nivel mai mic de 12 ng / ml indică un deficit de vitamina D.

Cauzele carentei de vitamina D

Deficitul de vitamina D poate să apară din următoarele cauze:

  • Pielea închisă la culoare, ce reduce capacitatea de absorbție a razelor UV și, implicit, pe cea de sintetizare a vitaminei D;
  • Adoptarea unei alimentatii vegane, deoarece o mare parte din cantitatea de vitamina D este obtinuta prin consumul de alimente de origine animala, precum peste gras, lapte, galbenus sau ficat de vita;
  • Expunerea redusă la soare, în special în cazul persoanelor care locuiesc în zonele nordice;
  • Alăptarea, în special în cazul copiilor care au pielea închisă la culoare sau nu sunt expuși la soare, caz în care poate fi necesară utilizarea unui supliment pe bază de vitamina D;
  • Anumite alergii și afecțiuni ale pielii care împiedică expunerea la soare;
  • Înaintarea în vârstă, care scade capacitatea de asimilare a vitaminei D.

Surse de vitamina D

Expunerea la soare – atunci când pielea noastră este expusa la soare, se produce vitamina D. Cantitatea de vitamina produsa de piele, depinde de factori precum anotimpul in care ne aflam, timpul zilei in care ne expunem, daca cerul este sau nu înnorat, daca zona in care ne expunem este sau nu o zona poluata. Razele ultraviolet sunt cele care determina pielea sa producă Vitamina D.

Cea mai bună modalitate de a ne completa nivelul de vitamina D este printr-o dieta variata in care sa ne alimentam cu produse sănătoase din toate grupurile de mâncare. Printre alimentele care conțin Vitamina D, menționam: uleiul din ficat de cod, somonul, tonul, laptele si produsele lactate, gălbenușul de ou, ficatul de vita si anumite tipuri de cereale.

Daca se constata un deficit de vitamine in organism, soluția suplimentelor găsite in farmacii, este întotdeauna recomandată.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel