Categories: Ştiri sănătate

Dieta cu care Emilia Ghinescu se menține într-o formă de invidiat la 44 de ani. Alimentele la care a renunțat

Cântăreața de muzică populară, Emilia Ghinescu se poate lăuda la 44 de ani cu o siluetă de invidiat, însă pentru acest lucru a renunțat la o serie de alimente.

Emilia Ghinescu are 47 de kilograme, aceeași greutate pe care o avea și la vârsta de 27 de ani. Cântăreața a spus ce dietă ține și care sunt alimentele la care a renunțat pentru a fi slabă.

„Sunt slabă pentru că mi-am dorit foarte mult să slăbesc, sunt atentă la tot ce mănânc. Nu mănânc pâine de regulă și nu mănânc zahăr. Mănânc foarte puțin, cantitativ foarte puțin. Acum am ajuns la o greutate pe care mi-o doream de foarte mult timp. 47 de kilograme n-am mai avut de când aveam 27 de ani. Dar vreau să mă mențin la greutatea asta.

Ca rutină pentru față, cred că orice femeie trebuie să aibă grijă de ea, să se demachieze de fiecare dată de câte ori se pune în pat, indiferent că s-a machiat sau nu. Asta este o regulă! Aud de multe ori: «Da de ce să mă mai demachiez? Pentru că nu mi-am dat cu fond de ten pe față azi». N-are importanță. Important e ca tenul tău, când te pui în pat, să respire, să fie curat. Tot timpul să te demachiezi, că te speli cu apă, cu un gel anume, cu o soluție anume, important este să te demachiezi. Eu asta fac în fiecare seară, mai ales în zile cum sunt acum, uite, când sunt la filmări, când trebuie să stau preț de câteva ore cu machiaj pe fața mea…”, a dezvăluit Emilia Ghinescu pentru Fanatik.

Intervențiil estetice la care a apelat Emilia Ghinescu

Interpreta de muzică populară nu s-a ferit să recunoască faptul că a apelat la medicul estetician.

„Atunci clar, tenul necesită mai multă îngrijire. Folosesc și creme obișnuite, de zi, de seară. Bineînțeles, am apelat și eu la chirurgie estetică și chiar nu pot să spun că nu sunt adepta lucrurilor ăstora. Făcute cu bun simț și răspundere sunt foarte frumoase și benefice pentru femei.

Ca să nu îmi apară riduri am folosit botoxul. Acid hialuronic în buze nu mi-am mai pus de vreo trei ani și nici nu cred că o să mai am nevoie acum. Dar, în rest, consider că la vârsta de 44 de ani cred că arăt foarte bine. Încerc să mă mențin, cam atât”, a declarat Emilia.

Recent Posts

PONTURI. Cum îți dai seama că este proaspătă carnea de miel

Carnea de miel proaspătă este un criteriu important mai ales în timpul pregătirilor culinare pentru…

2 minute ago

Recomandările ANPC pentru perioada de 1 Mai şi sărbătorile pascale

Comisarii ANPC au realizat un set de recomandări pentru perioada de 1 Mai şi de…

32 de minute ago

DIETA miraculoasă care poate preveni apariţia bolii Alzheimer

Nutriția poate juca un rol major în ceea ce privește sănătatea creierului, motiv pentru care…

o oră ago

Distincţie specială primită de Spitalul Dr. C.I. Parhon din Iaşi

Spitalul Clinic "Dr. C.I. Parhon" este prima unitate medicală din Iaşi şi cea de-a doua…

2 ore ago

Horoscop 1-15 mai 2024, Cristina Demetrescu. Un eveniment UNIC

Cristina Demetrescu, astrolog, a făcut previziuni astrale pentru primele două săptămâni din luna mai. Previziuni…

2 ore ago

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie – 12 mai 2024: Vremea se răcește din nou

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie - 12 mai 2024: Vremea se răcește din…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului