Sari la conținut

Dr. Adriana Pistol: În teorie, „valul 4 nu ar trebui să pună probleme”. În practică, apare „efectul litoralului românesc”

Dr. Adriana Pistol: Teoretic, valul 4 nu ar trebui să pună probleme din punct de vedere al severităţii privind spitalizarea pacienţilor.

Marți, 17 august, în cadrul conferinței de presă susținută de conducerea Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), dr. Adriana Pistol a declarat, că valul patru al pandemiei nu ar trebui să fie unul care să pună probleme din punct de vedere al severităţii, în ceea ce priveşte spitalizarea pacienţilor.

Dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, a precizat, însă, că totul depinde de modalitatea în care populaţia respectă măsurile de prevenţie.

Adriana Pistol: Teoretic, valul 4 nu ar trebui să pună probleme din punct de vedere al severităţii privind spitalizarea pacienţilor

„În teorie, în măsura în care va creşte rata de vaccinare, în măsura în care avem deja 40-50% populaţie protejată fie prin vaccinare, fie prin boală, în toate zonele, nu ar trebui să fie un val care să pună din nou probleme din punct de vedere al severităţii, ceea ce implică spitalizare şi aşa mai departe.

Dar totul depinde de modalitatea în care şi noi respectăm nişte măsuri. Pentru că trebuie să vă spun că deja se vede efectul litoralului românesc în care nu sunt aplicate şi respectate măsurile. Acolo este cu predilecţie populaţie nevaccinată.

(…) Ar trebui să nu fie un val foarte, foarte serios, să fie cu un număr mai mic de cazuri, dar încurajând foarte mult vaccinarea”, a explicat dr. Adriana Pistol, directorul CNSCBT.

Au fost generate aproximativ 2.000.000 de certificate digitael europene Covid

În cadrul aceleiași conferințe, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a declarat că au fost generate 1.915.456 de certificate digitale europene Covid, dintre care 95,87% pentru a atesta vaccinarea anti-covid.

„Sunt 53 de companii care îşi desfăşoară activitatea de vaccinare pentru angajaţi şi familiile acestora, iar până în momentul de faţă a fost finalizată această activitate pentru 611 companii, 93 dintre acestea din domeniul HORECA, fiind vaccinate 78.146 de persoane”, a declarat Baciu.

De asemenea, în târguri, pieţe, parcări până în prezent au fost vaccinate 65.000 de persoane, în mare parte la iniţiativa autorităţilor locale.

Potrivit CNCAV, România a primit, până la această dată, 18.090.449 de doze de vaccin, dintre care mai sunt în stoc 5.479.454.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel