Sari la conținut

Ducesa de Cambridge ar putea naşte sub hipnoză. Vezi ce presupune Naşterea sub hipnoză!

Britain's Prince William and Catherine, Duchess of Cambridge arrive with Prince Harry (R) at Westminster Abbey to celebrate the 60th anniversary of Queen Elizabeth's coronation in London June 4, 2013. Britain's Queen Elizabeth II returns to the scene of her coronation on Tuesday to mark a reign that has weathered six decades of social transformation and the end of her country's global empire. REUTERS/Toby Melville (BRITAIN - Tags: ROYALS ENTERTAINMENT)

Alexandra Postelnicu

Catherine, Ducesa de Cambridge, ar lua în considerare hipnoza ca modalitate de reducere a durerilor naşterii, fără utilizarea anestezicului, potrivit revistei italiene Grazia, preluată de Daily Mail.

Susţinătorii tehnicii afirmă că aceasta le ajută pe femei să îşi folosească mintea pentru a prelua controlul asupra procesului naşterii şi să înveţe tehnici de a stimula producţia de ocitocină, un hormon cu proprietăţi analgezice, cu rol în declanşarea contracţiilor uterine.

„Kate s-a documentat privind mai multe tehnici de naştere. Ea vrea ca totul să se petreacă natural, deci naşterea sub hipnoză este o opţiune care a atras-o”, potrivit unei surse citate de revista italiană. „Unele dintre prietenele ei au utilizat această metodă şi sunt foarte mulţumite de ea. Kate vrea să facă totul în felul ei şi să fie relaxată”, adaugă această sursă.

O purtătoare de cuvânt a familiei regale a refuzat să confirme sau să nege această informaţie. „Înţelegem că este o ocazie fericită, însă unele lucruri ar trebui să rămână secretul ducesei”, a afirmat aceasta.

Dacă dezvăluirea se dovedeşte a fi adevărată, multe alte femei ar putea urma exemplul Ducesei de Cambridge, scrie Daily Mail, ţinând cont de capacitatea acesteia de a crea trenduri.

Catherine va naşte în aripa Lindo de la St Mary”s Hospital din Paddington, acolo unde s-a născut Prinţul William. Ducesa ar urma cursuri prenatale de yoga, care urmăresc întărirea şi creşterea flexibilităţii muşchilor folosiţi în timpul naşterii. În plus, Catherine va practica şi înotul la Buckingham Palace pentru a se menţine în formă în timpul sarcinii.

Ducesa de Cambridge poate alege una dintre cele 5 metode de naştere:

  1. Naştere naturală
  2. Naştere cu anestezie epidurală
  3. Cezariană
  4. Naştere în apă
  5. Naştere sub hipnoză

Ce înseamnă Naşterea sub hipnoză

Naşterea sub hipnoză este o metodă nou apărută prin care se poate obţine relaxarea maximă a organismului în care durerile resimţite sunt controlate de către creier, muşchii lucrând în continuare în timpul travaliuli. Această metodă le dă şansa mămicilor care vor să nască natural să trecă prin această experienţă mai uşor.

Pavlov spunea că hipnoza constituie o fază intermediară între starea de veghe şi cea de somn complet. Hipnoza, prin definiţie, este o stare modificată de conştiinţă, tranzitorie şi artificială, provocată prin sugestie de către o altă persoană.

Toate persoanele cu inteligenţă normală şi care îşi doresc să fie hipnotizate atât la nivel conştient cât şi inconştient pot fi hipnotizate. Capacitatea de a intra mai uşor sau mai greu în transă şi profunzimea transei, sunt înnăscute şi diferă de la individ la individ. Starea de graviditate nu modifica profunzimea transei, ci doar rapiditatea intrării în transa atunci când motivaţia este foarte mare.

Hipnoza nu are nici un efect secundar care să afecteze mama sau fătul. Naşterea unui copil prin hipnoza presupune eliminarea completa sau diminuarea semnificativă a durerii, accelerarea travaliului precum şi naşterea unui copil sanantos la care nu au ajuns substanţele chimice folosite în anestezia clasică, scrie patutulvesel.ro.

Avantajele majore ale hipnozei în timpul naşterii:

  • mama se relaxează foarte bine atât fizic, cât şi psihic;
  • nu produce o blocare a respiraţiei sau circulaţiei sanguine intre mama şi făt;
  • scurtează durerea din prima fază a travaliului;
  • creşterea rezistenţei la şocul obstetrical;
  • reduce durerea prin scăderea anxietăţii şi încordării.
Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel