Sari la conținut

Durerea neuropată se poate croniciza. Care sunt cele mai predispuse persoane

Durerea neuropată este deseori descrisă de pacienți ca o durere similară unei arsuri. Uneori dispare de la sine, alteori se poate transforma într-o durere cronică. De multe ori, este rezultatul unei leziuni nervoase.

Printre cele mai cunoscute cauze ale durerii neuropate sunt: amputare, alcoolism, probleme la nivelul spatelui, ale picioarelor, chimioterapie, diabetul zaharat, scleroza multiplă, sau după o intervenție la nivelul coloanei vertebrale. Poate fi rezultatul unei lovituri, a unei boli sau să apară în urma unei infecții. De exemplu, pacienții care au HIV poate avea astfel de dureri. Printre cauze mai pot fi regăsite de deficitul de vitamina B, anumite probleme tiroidiene, sau prezența artritei. Însă, de regulă, durerea neuropată poate să fie cauzată de o afectare a sistemului nervos central sau periferic.

Care sunt simptomele:

Durerea neuropată poate să apară ca urmare a anumitor activități care implică aria afectată sau din contra, poate să apară brusc. De regulă, durerea apare sub forma unei arsuri. Apare senzația de amorțeală sau de furnicături în membre. Apar și dificultățile de somn, apare oboseala.

În ce constă tratamentul:

Pacientul trebuie să nu neglijeze astfel de dureri și să meargă la medic pentru o evaluare completă. Mai ales dacă durerea este asociată cu febră sau starea generală de apatie, de rău general.

Medicul poate prescrie antiinflamatoare nesteroide. De asemenea, medicamentele antidepresive pot ameliora simptomele durerii neuropate.

Tratamentul durerilor neuropate are ca scop diminuarea în intensitate a durerii dar și restabilirea normalității organice și funcționale ale zonei afectate. Deoarece durerea neuropată este de cele mai multe ori cronică, ea are implicații multiple atât la nivel fizic cât și psihic. Astfel pacientul va avea nevoie de un tratament complex care practic să reușească să modifice percepția durerii. Tratamentul durerilor neuropate are la bază terapii diverse, de la anestezie locală, masaj, acupunctura, kinetoterapie, blocarea unor plexuri nervoase, stimulare centrala, chirurgie decompresivă dar și consiliere psihologică. Din păcate, spun medicii, peste jumătate din pacienți nu au succes în urma tratamentului, durerea devenind cronică.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel