Sari la conținut

Evoluția epidemiologică în România. Tulpina dominantă provoacă, în continuare, un număr mare de infectări

Din cuprinsul articolului

Evoluția epidemiologică, în România, a cunoscut un trend descendent în ultima perioadă. Specialiștii susțin că acest lucru va continua dacă urmăm măsurile de igienă și protecție și în următoarele luni.

Totuși, numărul de infectări este în continuare ridicat. Acest lucru este cauzat atât de acoperirea vaccinală redusă dar, totodată, și de contagiozitatea tulpinii Omicron.

Dacă trendul descendent se va menține, autoritățile vor elimina, treptat restricțiile din prezent.

Evoluția epidemiologică în România

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 2 martie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 6.832 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 90 decese, dintre care 1 anterior intervalului de referință. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00.

Când vor fi ridicate restricțiile?

Autoritățile estimează menținerea unui trend descendent al pandemiei de COVID-19, iar varianta de SARS-CoV-2, care circulă, este Omicron care în continuare este dominantă, fiind identificată în 95% din secvențieri. Printre măsurile de relaxare, propuse de Ministerul Sănătății, se regăsește accesul fără certificatul COVID în instituțiile publice, în centrele comerciale, hoteluri, pensiuni și restaurante.

„Creșterea limitei de la 30% la 50% din capacitatea maximă a spațiului fără restricții de interval orar pentru competițiile sportive, activitățile din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole, concertele în aer liber, cursuri, conferințe, work-shop-uri, săli de sport și piscine, se permite organizarea evenimentelor private cu participarea maxim 200 de persoane. Masca în mod evident nu se va mai utiliza în mediul exterior, însă purtarea măștii rămâne obligatorie în spațiile publice închise și este recomandată în spațiile deschise aglomerate”, a explicat Alexandru Rafila, potrivit RRA.

Totodată, s-a propus să rămână închise activitățile din baruri, cluburi și discoteci. De asemenea, Ministerul Sănătății recomandă menținerea regimului de telemuncă și a programului de lucru decalat în instituțiile publice, centrale și locale.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel