Sari la conținut

Examinarea genitală pentru testarea VIRGINITĂȚII, ilegală! Care sunt singurele organe ce pot cere astfel de verificări

Programare la ginecolog
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Greseala pe care femeile o fac la un consult ginecologic

Examinarea genitală pentru testarea VIRGINITĂȚII, ilegală! Singurele organe care pot cere examinarea pentru constatarea virginității sunt cele judiciare.

 

Practica testării virginității este ilegală, motivul fiind traumele fizice și psihologice asupra femeilor, reiese dintr-un proiect de ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Justiției.

Este vorba de proiectul de ordin comun al MS și MJ vizează modificarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, conținute de  Ordinul nr. 255/1.134/C/2000 , în sensul eliminării unei practici ce implică o procedură intruzivă, ce are impact, cel puțin, asupra psihicului femeilor.

Totuși, examinarea genitală pentru constatarea virginității se va face numai în proceduri oficiale, la solicitarea autorităților. Așadar, doar organele judiciare pot cere această examinare genitală pentru verificarea virginității.

De altfel, în ordin este inclusă și eliminarea prevederii legate de eliberarea certificatului medico-legal asupra stării de virginitate.

Singurele teste prevăzute în proiectul de lege

Așadar, vor mai fi posibile doar stabilirea capacităţii sexuale, vârstei, conformației sau dezvoltării fizice în circumstanţe precum obţinerea pentru minore a dispensei de vârstă în vederea căsătoriei, precum şi constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate (văduvie), avort, naştere, lehuzie.

Acum, o parte dintre examinările ce se pot face în vederea eliberării certificatelor medico-legale, la cererea persoanelor interesate, se referă la constatarea virginității, capacității sexuale, vârstei,

conformației sau dezvoltării fizice în circumstanțe precum constatarea virginității sau deflorării,
viol, perversiuni sexuale, obținerea pentru minore a dispensei de vârstă în vederea căsătoriei,
precum și constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate, avort, naștere, lehuzie.

În concluzie, examinarea genitală pentru constatarea virginității va mai fi posibilă doar la cererea organelor judiciare.

În această vară, Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici” a emis o dispoziție prin care a stabilit eliminarea practicii testării virginității la femei la cererea persoanelor fizice, la

camera de gardă, precum și a eliberării certificatului medico-legal asupra stării de virginitate a unei femei la nivelul institutului, începând cu data de 10 iunie 2022, și informarea solicitanților că examinarea medico-legală genitală se poate face acolo numai în procedura oficială, la solicitarea organelor de poliție.

Așadar, nimeni în afara organelor judiciare nu mai poate solicita o astfel de examinare ce poate duce la traume greu de reparat pentru fetele și femeile supuse la astfel de verificări genitale.

Simona David

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel