Sari la conținut

Există oboseala de dietă: majoritatea dietelor începute în ianuarie eșuează în februarie. Iată de ce

dieta
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Dieta influenteaza calitatea vieții

Există oboseala de dietă: majoritatea dietelor începute în ianuarie eșuează în februarie.

Cei mai mulți oameni își fac rezoluțiile de început de an cu încredere și optimism. Iar, de multe ori, printre aceste dorințe se numără și intenția de a slăbi și de a ne schimba radical modul de viață.

Doar că o intenție bună nu echivalează cu un rezultat pozitiv. Specialiștii atrag atenția că 80% dintre dietele începute în luna ianuarie eşuează până la mijlocul lunii februarie.

Majoritatea dietelor începute în ianuarie eșuează în februarie. Tu știi de ce?

Nutriţionistul Adina Rusu oferă o serie de sfaturi care ne ajută să urmăm programul alimentar stabilit la începutul fiecărui an, dar oferă și explicația eșuării dietelor.

„Motivele care stau la baza acestui eşec pornesc de la lipsa unui plan concret, de la dietele prea restrictive şi de la oboseala cauzată de acestea. Există însă alţi factori care ne pot influenţa abilitatea de a atinge obiectivele stabilite pentru noul an.

Astfel, conform studiilor realizate în acest sens, secretul ar sta, mai curând, în stabilirea unui plan pentru dobândirea unor obiceiuri noi, decât în eliminarea unor obiceiuri proaste.

Cu alte cuvinte, e mult mai uşor să adăugăm un comportament nou, decât să scăpăm brusc de unul vechi”, a declarat Adina Rusu, pentru agerpres.ro.

Ce este oboseala de dietă

Totodată, nutriţionistul avertizează că decizia bruscă de eliminare a obiceiurilor nesănătoase nu este indicată, fiind, ce cele mai multe ori, de scurtă durată.

„Schimbările bruşte pot duce rapid la ‘oboseala de dietă’ şi la revenirea la obiceiurile alimentare proaste.

Este, astfel, indicat ca, la început, să ne concentrăm pe schimbări mici, deoarece, în timp, acestea vor face o diferenţă foarte mare şi corectarea alimentaţiei se va realiza treptat, fără a ne obosi”, a mai adăugat specialistul.

O soluţie ideală, spune Adina Rusu, este creşterea consumului zilnic de legume crude sau preparate termic.

„Ideal ar fi ca, pe cât se poate, legumele să facă parte din meniul stabilit pentru fiecare masă, cu o pondere mai mare la prânz şi la cină, când cel puţin jumătate din farfurie ar trebui să fie ocupată de legume non-amidonoase”, a explicat Adina Rusu.

Apelați cu încredere la un jurnal al alegerilor alimentare

Adina Rusu recomandă completarea unui jurnal, pentru a reuși păstrarea motivației în atingerea ţelurilor, dar şi pentru a monitoriza alegerile alimentare pe care le fac în fiecare zi.

În același timp, un alt aspect important, care îi ajută pe cei care şi-au propus să slăbească, este planificarea cumpărăturilor şi respectarea listei cu alimentele pe care ne propunem să le cumpărăm.

„Pentru a realiza corect şi eficient această listă, foarte utilă ar fi planificarea din timp a meniului, fiind recomandat să nu ne axăm pe meniuri foarte complicate. Ci pe reţete cât mai simple, care să includă atât legume, cât şi surse de proteine de bună calitate, sărace în grăsimi”, a mai spus nutriţionistul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel