Sari la conținut

Experții sunt îngroziți! Substanțele periculoase care distrug tinerii

Experții Antidrog sunt îngroziți! În ultima perioadă experții se confruntă cu un fenomen îngrijorător: tot mai mulți tineri se droghează. Ei atrag atenția că nu mai există formă de socializare la tineri fără consum de droguri.

Experții sunt îngroziți! Substanțele periculoase care distrug tinerii

Consumul de droguri aproape s-a dublat în România, arată datele Agenției Naționale Antidrog. Experții în adicții atrag atenția că și așa numărul este subraportat și că aproape nu mai există formă de socializare la tineri fără consum de droguri.

În județul Dolj, polițiștii și specialiștii antidrog desfășoară o campanie de informare și prevenire în campusurile universitare din Craiova, acolo unde studenții sunt informați cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, dar și cu privire la consecințele asupra performanțelor școlare, relațiilor cu familia sau cu prietenii.

Activitățile în căminele studențești din Craiova a urmărit creșterea gradului de conștientizare a riscurilor generate de traficul și consumul de substanțe interzise. Polițiștii și specialiștii antidrog i-au informat pe tineri și cu privire la prevederile legislative în domeniu.

Efectele consumului acestor substanțe

O acțiune mai puțin obișnuită a fost purtarea de către studenți a ochelarilor speciali, care simulează efectele consumului acestor substanțe. Ei au putut conștientiza astfel dezorientarea în spațiu, modificarea culorilor, vizibilitatea limitată, vederea dublă, aprecierea greșită a distanțelor, confuzia și senzația de pierdere a controlului.

Activitățile informativ-preventive vor continua și în perioada următoare, aducând în prim-plan tinerilor riscurile la care se expun atunci când consumă substanțe psihoactive, potrivit RRA.

Potrivit Dr. Teodora Ciolompea, managerul Centrului de Evaluare şi Tratament al Toxicodependenţelor pentru Tineri “Sfântul Stelian” din Capitală, consumul de droguri s-a intensificat cu precădere în perioada festivalurilor.

„S-au înmulţit astfel de cazuri după aceste festivaluri la care se duc, sunt în număr mare şi asociază, din nefericire, distracţia cu nevoia de a consuma ceva.

Etnobotanicele, noi le spunem substanţe noi psihoactive, SNP-uri, nu se cunoaşte exact natura lor, se ştie că sunt substanţe de sinteză chimică tip amfetamine, stimulente, şi gravitatea lor este că dau o nevoie acută de a se tot injecta, deci dacă un heroinoman se injectează de două ori pe zi, aceştia care folosesc SNP-uri se injectează de câte 8, 10 ori pe zi.

„Vin la spital cu mâinile şi picioarele ciuruite, nu mai pot, se duc la chirurgie plastică, este ceva îngrozitor. Ei încep şi la vârste mai mici, numai că aici este un spital în care se internează de la 18 ani în sus.

Deci sunt 18-40, sunt mai mulţi cei care pe primăvară au început cu heroina.

De obicei sunt tineri, cei care vin cu cannabis-ul, începând de la 18 ani până pe la 26. Am avut 5 cazuri care au necesitat internare, dar mulţi rămân la noi în tratament ambulator.

Adică vin, sunt consultaţi de medicul psihiatru şi primesc tratament la domiciliu. Internarea este pentru cazurile foarte grave”, a precizat medicul pentru news.ro.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel