Categories: Ştiri sănătate

Fetiță de 10 ani, însărcinată în luna a cincea. Mama fetei spune că fiica sa „s-a jucat” cu un băiat de 16 ani

Fetiță de 10 ani, însărcinată în luna a cincea. Mama fetei spune că fiica sa „s-a jucat” cu un băiat de 16 ani.

Asistentul social din comuna Valea Nucarilor, localitatea Agighiol, județul Tulcea, a descoperit cazul neobișnuit al unei copile de doar 10 ani, însărcinată cu primul său copil. Grozăvia a fost descoperită după ce asistentul social a mers acasă, la familia elevei de 10 ani, pentru a afla de ce fata nu se mai prezenta la școală.

Fetiță de 10 ani, însărcinată în luna a cincea

Potrivit Agerpres, primarul comunei Valea Nucarilor, Maria Lenţa, a declarat că situaţia a fost adusă la cunoştinţa autorităţii locale de angajaţii şcolii.

„Mama fetei spune că a fost la doctor şi că sarcina decurge normal, dar nu ne-a dat numele medicului. Ne-am propus să mergem cu ele la doctor din nou”, a afirmat primarul comunei.

Astfel, în urma verificărilor, medicii au stabilit că sarcina fetei este mult prea înaintată şi s-a decis ca minora să o ducă până la capăt, sub atenta supraveghere a specialiştilor.

Mama fetei spune că fiica sa „s-a jucat” cu un băiat de 16 ani

Primarul comunei Valea Nucarilor a mai spus că fata provine dintr-o familie cu risc social care numără şapte copii.

„Mama fetei s-a mutat cu copiii în Agighiol în luna iunie. A venit din Tulcea cu concubinul. Ea ne-a spus că fata de 10 ani s-a jucat cu un băiat. Noi monitorizăm acum situaţia fetei”, a subliniat primarul Maria Lenţa.

Potrivit datelor făcute publice de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în ultimii ani a crescut îngrijorător numărul mamelor minore din judeţ. Astfel, în ultimii cinci ani, în judeţ au fost înregistrate 41 de cazuri de mame minore, dintre care şase au abandonat copilul nou-născut, iar şapte cupluri mamă-copil au beneficiat de serviciile centrului maternal din Tulcea.

Potrivit UNICEF, România este pe locul doi în Uniunea Europeană atunci când vine vorba de rata de naștere în rândul mamelor adolescente.

Recent Posts

Fostul preot: Dumnezeu creează două suflete… Amândoi vin pe pământ, dar…

Daniel Balaş, fost preot,vorbește despre reîncarnare. Acesta spune că Biblia a fost modificată în anul…

8 ore ago

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. „Poți pierde o fază vitală”

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. Toată lumea știe că organismul uman are…

9 ore ago

Arsenie Boca: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi

Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca: „Când simți că ești într-o…

9 ore ago

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…

10 ore ago

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…

10 ore ago

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic