Sari la conținut

Guvernul deblochează angajările în sistemul sanitar! 4.000 de posturi vacante vor putea fi ocupate prin concurs

spital
Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei

Guvernul României a aprobat Memorandumul privind deblocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul unităților subordonate Ministerului Sănătății, astfel că 4.000 de posturi vacante vor putea fi ocupate prin concurs în unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății, în perioada următoare.

Ministerul Sănătății a anunțat că revendicările organizațiilor sindicale din Sănătate au fost rezolvate prin emiterea unei Ordonanțe de Urgență adoptată de Guvern, care în afara deblocării posturilor din Sănătate, stabilește indemnizațiile pentru serviciile de gardă efectuate de medici, precum și pentru asigurarea continuității în zilele libere de celelalte categorii de personal medical.

Prin această ordonanță, sunt acordate sume cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru gărzile efectuate de medici. Asistenții medicali vor primi 500 de lei plus maxim 300 de lei pentru activitatea din zilele libere și sărbători legale, iar celelalte categorii de personal, maxim 300 de lei pentru activitatea din zilele libere și sărbători legale. Indemnizațiile se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

S-a aprobat și plata voucherelor de vacanță prin transfer de la bugetul de stat, pentru a nu mai exista probleme în acordarea acestora, la nivelul unităților sanitare, dar și stabilirea numărului maxim de zile de concediu pentru personalul sanitar va permite finalizarea și semnarea noului contract colectiv de muncă.

Ieri, 29 iulie 2023, Federația Solidaritatea Sanitară anunța că va continua programul de proteste anunțat pentru susținerea revendicărilor, lansând o nouă acțiune, dedicată tuturor angajaților din Sănătate care lucrează în ture.

Protest de amploare al cadrelor medicale, evitat la limită

Prin acțiunea Protestul angajaților din Sănătate care asigură continuitatea serviciilor medicale/funcționării unității, medicii îşi anunțau intenția de a renunța la lucrul în ture și în zile libere/de sărbători legale dacă nu le este acordată recompensa corectă pentru participarea la asigurarea continuității serviciilor medicale/funcționării unității.

În cele câteva ore scurse de la lansare, peste 1.000 de angajați aderaseră la această formă de exprimare a nemulțumirii, aminteşte 360medical.ro. Ministrul Sănătății, prof .dr. Alexandru Rafila a dat asigurări ieri că guvernul va găsi o soluție astfel încât atât cei care fac ture, cât și cei care fac gărzi să fie stimulați din punct de vedere financiar.

,,Eu cred că pentru orice medic care lucrează într-un spital, tratarea pacienților și în timpul programului de gardă, zilele libere cred că este o datorie. Nu cred că este o abordare potrivită să publicăm în fiecare zi statistici legate de numărul celor care renunță la gărzi, ca să încurajăm acest lucru.

Guvernul României are soluții și m-aș bucura dacă și reprezentanții Federației Solidaritatea ar sprijini în mod clar astfel de abordări constructive din partea Guvernului, care să ducă la rezolvarea situației, nu la tensionare”, a precizat Alexandru Rafila.

Urmează ca Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să inițieze memorandumul pentru ocuparea posturilor din unitățile sanitare aflate în subordinea autorităților locale.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel