Categories: Ştiri sănătate

Imunolog: odată cu Sărbătorile Pascale ne putem întoarce la normalitate, datorită vaccinului

Un specialist din cadrul Universității Oxford susține că odată cu Sărbătorile Pascale ne vom putea întoarce la normalitate. Imediat după vaccinarea populației, cazurile de Covid-19 se vor diminua considerabil și oamenii se pot întoarce la o viață normală.

Potrivit antena3.ro, odată cu Sărbătorile Pascale ne vom recupera activitatea normală, așa cum era înainte de pandemie. În cazul în care vaccinarea populației în masă va fi o reușită, lucrurile se vor îndrepta spre normalitatea cu care eram obișnuiți înainte de răspândirea virusului.

Acesta este punctul de vedere al imunologului John Bell, specialist al Departamentului de Științe Medicale din cadrul Universității Oxford. Bell este de părere că în primele luni ale anului 2021, populația va beneficia de cel puțin 2-3 vaccinuri care să inhibe răspândirea virusului. Cu toate acestea, populația va fi nevoită să se vaccineze în masă, pentru a obține o oarecare imunitate de grup. Acest lucru poate întâmpina dificultăți, întrucât distribuirea va fi complicată pentru unele țări.

Marea Britanie, însă, este pregătită să beneficieze de vaccin. NHS (sistemul național de sănătate din Marea Britanie) a primit ordonanțe conform cărora trebuie să fie pregățiți, până în decembrie, pentru distribuirea primelor doze către cadrele medicale.

Compania farmaceutică Pfizer a anunțat cu succes, în această săptămână, formula de vaccin cu o eficacitate de 90%.  Compania a testat vaccinul cu ajutorul a 43.000 de voluntari. O parte dintre ei au primit vaccinul real, iar o parte au primit varianta placebo, o substanță asemănătoare, însă fără efect medical. Astfel, au putut observa diferențele dintre eficacitatea substanței și a efectului psihologic. După testele clinice, s-a constatat că infecția a apărut la numai 10% dintre subiecții care au primit vaccinul real, în timp ce voluntarii care au primit varianta placebo s-au infectat în proporție de 90%.

Odată cu distribuirea vaccinurilor publicului larg, se așteaptă o vaccinare în masă a populației Uniunii Europene. Primii care vor beneficia de formulă vor fi, cu siguranță, cadrele medicale. Pe lângă problemele tehnice de distribuire, autoritățile se vor confrunta cu persoanele care au o reticență în fața vaccinării.

Recent Posts

DIETA miraculoasă care poate preveni apariţia bolii Alzheimer

Nutriția poate juca un rol major în ceea ce privește sănătatea creierului, motiv pentru care…

21 de minute ago

Distincţie specială primită de Spitalul Dr. C.I. Parhon din Iaşi

Spitalul Clinic "Dr. C.I. Parhon" este prima unitate medicală din Iaşi şi cea de-a doua…

50 de minute ago

Horoscop 1-15 mai 2024, Cristina Demetrescu. Un eveniment UNIC

Cristina Demetrescu, astrolog, a făcut previziuni astrale pentru primele două săptămâni din luna mai. Previziuni…

o oră ago

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie – 12 mai 2024: Vremea se răcește din nou

ANM, prognoză meteo pentru perioada 29 aprilie - 12 mai 2024: Vremea se răcește din…

2 ore ago

Boala somnului

Boala somnului. Narcolepsia sau Sindromul Gelineau este boală rară. Denumită și boala somnului, tulburarea cronică…

2 ore ago

O problemă a unghiilor, semn mai puțin cunoscut al cancerului

O problemă a unghiilor, semn mai puțin cunoscut al cancerului! Anumite modificări ale unghiilor pot…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului