marți, martie 17, 2026
4.5 C
București

Ingredient-cheie în rețeta delicioasă de sarmale a lui Radu Anton Roman

Maestrul gastronomiei românești Radu Anton Roman a lăsat moştenire o serie de reţete unice delicioase, printre care şi câteva ponturi pentru pregătirea unui preparat tradițional.

În România, acest preparat tradiţional, nelipsit mai ales pe mesele festive de Crăciun şi Anul Nou, se servește de obicei cu mămăligă și smântână.

În lucrarea sa „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”, autorul detaliază nu doar ingredientele, ci și semnificațiile sarmalelor în tradiția românească.

Citeste si…

Radu Anton Roman a fost pasionat de gastronomie și şi-a dedicat aproape 30 de ani domeniului culinari implicându-se în promovarea tradițiilor gastronomice românești. În ce priveşte sarmalele, el recomandă şi folosirea vinului la prepararea acestora.

Ingrediente

  • Foi: 2 verze murate
  • Umplutură: 1 kg carne de porc tocată, 3 morcovi, 2-3 linguri de pastă roșii, 1 ardeiaș iute, 1 ceașcă de orez, 1 pahar de vin, 2 cepe, 3 legături de verdeață, 2-3 linguri de pastă ardei gras
  • Prinprejur: 2 cești de vin alb, 1 pahar de bulion de roșii, pastă de roșii și de ardei, 3 roșii din bulion, cimbru, mărar, foi de dafin, boia, piper, sare.

Despre sarmale, Radu Anton Roman scria: „Sarma – ua (cuvânt de origine arabo-turcă, trimițând la o balcanică frunză de viță umplută cu orez și stafide) se încarcă în Carpați de magnifice și grele semnificații daco-romane, devenind de Crăciun o importantă componentă a ritualului creștin ortodox român, ceea ce face îndepărtată și străină formula sa originară”, aminteşte puterea.ro.

sarmale de post
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Mod de preparare

  1. Orezul se spală bine, iar ceapa, verdeața și ardeiul iute se toacă. Morcovii se rad. Toate ingredientele se amestecă cu carnea tocată, pasta de ardei și roșii, vinul, sarea, piperul, cimbrul și mărarul.
  2. Se umplu foile de varză, care se rulează și se sigilează la capete, lăsând loc pentru orez să se umfle la fiert.
  3. Se unge o oală de lut cu untură, se pune un strat de varză tocată și un strat de sarmale. Se adaugă încă un strat de varză presărat cu pasta de roșii și ardei, iar apoi sarmalele, repetându-se până când oala este plină. Ultimul strat este de varză, foaie de dafin, cimbru, mărar și roșii din bulion. Se toarnă vinul și bulionul deasupra și se lasă să fiarbă lent, fără foc direct, timp de cel puțin 5 ore.
  4. Sarmalele se servesc fierbinți, ideal a doua zi, alături de smântână, mămăligă caldă, ardei iute și vin bun.

Ce se pune printre sarmale ca să fie mai gustoase?

Sarmalele sunt mai gustoase dacă se fierb într-un ceaun din fontă, la foc domol, sau într-o oală de ceramică, la cuptor, dacă la fundul ceaunului/oalei de ceramică și printre sarmale se pun bucăți de șorici afumat sau chiar un ciolan de porc afumat, frunze de cimbru, mărar și boabe de piper.

Citeste si…

În unele sate din Munții Apuseni, (unde se mai păstrează denumirile de „sarmă” și „sarme”), țăranii pun printre sarmale, bucăți de călbaj (un fel da caltaboș făcut cu bucăți de carne amestecate în umplutura tradițională și bine afumat), potrivit wikipedia.org.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Un virus care îți șterge complet memoria sistemului imunitar este din nou în creștere

Cazurile de rujeolă au crescut semnificativ în ultimii ani,...

„Nu există vârstă pentru un AVC”. Semne care trebuie să te facă să suni urgent la 112

Accidentul vascular cerebral (AVC) poate apărea la orice vârstă,...

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Efectul care a nedumerit lumea medicală

Explicația formării cheagurilor de sânge după vaccinarea anti-COVID. Deși...

Bugetul Sănătății 2026: investiții record în programele naționale, dar fondurile rămân la limită

Ministrul Rogobete a prezentat astăzi bugetul Sănătății pentru 2026...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și