Sari la conținut

Îngrijorător: 1 din 2 adulți suferă de diabet și nu știe. Semnele ascunse ale bolii

Diabet tip 2

Tu știi să recunoști primele simptome de diabet? De Ziua Mondială a Diabetului, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România și Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet ASCOTID trag un semnal de alarmă asupra pericolului de a fi diagnosticat cu diabet zaharat tip 2 în faze târzii, când au apărut deja complicațiile.

Numărul de cazuri descoperite va crește ușor în acest an. Dacă în 2019, numărul de cazuri noi era de 76.967, în 2020 a scăzut la 59.914,în 2021 a fost de 82552, iar în primele șase luni din 2022 a fost de 41849 (ceea ce arată o creștere) (conform datelor INSP).

În prezent, în România, 1.207.053 persoane sunt sub monitorizare în programul de diabet.

1 din 2 adulți are diabet și nu știe

”Numărul persoanelor care trăiesc cu diabet este cel puțin dublu față de cei care sunt diagnosticați. Potrivit statisticilor la nivel mondial, 1 din 2 adulți cu diabet nu sunt diagnosticați. Este important să educăm populația să își facă analizele periodic pentru a depista la timp orice modificare.

Din păcate, multe persoane ajung la medic când diabetul este deja avansat și există multe complicații. Recomandarea mea în această zi este ca starea noastră de sănătate să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi, să începem să ne preocupăm de sănătate înainte de apariția oricărei boli, iar dacă suntem diagnosticați cu o boală, sa respectăm recomandările medicilor.

Este singura modalitate pentru a ne asigura o viață de o cât mai bună calitate pentru cât mai mulți ani”, a declarat dr. Daciana Toma, medic de familie, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei și consultant COPAC pe proiecte de educație în sănătate.

Simptome de diabet

Dacă în prezent un adult din 10 are diabet, se estimează că până în 2030, un adult din 9 va avea. 537 milioane de pacienți sunt diagnosticati la nivel mondial, iar in 2030 se estimează că numărul lor va ajunge la 643 milioane. În 2021, 6,7 milioane de adulți au decedat din cauza complicațiilor provocate de diabetul zaharat. La fiecare 6 secunde, un pacient pierde lupta cu diabetul.

Semne și simptome de alarmă:

  • tulburări de vedere,
  • polidipie (sete),
  • poliurie (urinare în exces),
  • scădere în greutate,
  • polifagie (senzație de foame),
  • amorțeli la nivelul membrelor,
  • infecții frecvente

Factorii de risc: Rude de grd I cu DZ, suprapondere/obezitate, sedentarism, vârsta peste 45 de ani, hipertensiune arterială, modificări ale profilului lipidic diabet gestațional

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel