Categories: Ştiri sănătate

Înșelătorie de proporții cu un medicament „minune” în mediul online, promovat de medici renumiți. Ministrul Sănătății: „ATENȚIE! Vă puneți viața în pericol!”

Imaginia unui cunoscut site de știri, dar și a unui medic cardiolog sunt folosite în mod fraudulos în mediul online pentru a promova un medicament minune. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, trage un semnal de alarmă cu privire la pericolele la care se supun persoanele ce optează pentru astfel de tratamente.

Site-ul care a copiat antetul HotNews.ro se folosește, de asemenea, de numele medicului Maria Dorobanțu, profesor de cardiologie, membru al Academiei de Științe Medicale.

Alexandru Rafila a îndemnat oamenii să nu întrerupă tratamentul recomandat de medicul specialist și „în niciun caz să îl înlocuiască cu un așa-zis medicament-minune”.

„Ce trebuie să știe lumea este următorul lucru – să nu cumpere medicamente de pe internet, este cea mai mare greșeală, cu anumite excepții, există pe site-ul Ministerului Sănătății o listă de farmacii care pot vinde medicamente online, dar tot cu recomandare medicală.

Al doilea lucru este să nu întrerupă tratamentul pe care îl au într-un anumit moment și să încerce să îl inlocuiască cu un „tratament-minune”, care este foarte mult promovat, pentru că lucrul ăsta duce la înrăutățirea stării de sănătate.

Eu cunosc, pentru că eu eram prezentat ca diabetolog, cu toate că nu am nimic de-a face cu această specialitate. Erau persoane care îmi scriau, care încercau să mă contacteze telefonic, să mă întrebe dacă să întrerupă tratamenul recomandat de medicul specialist.

Tuturor le-am spus același lucru, că este un fake, și că în niciun caz nu trebuie să întrerupem tratamentul recomandat de medicul specialist și nici să-l înlocuim cu un așa-zis „medicament-minune”, care este prezentat de diverse site-uri”, a declarat Ministrul Sănătății Alexandru Rafila pentru Digi24.

Medic cardiolog a cărui imagine este folosită de acest site: „O mare înselătorie căreia îi poate cădea victimă oricine”

Pentru a avea credibilitate, site-ul folosește și de imaginea mai multor medici cunoscuți, între care medicul cardiolog primar Maria Dorobanțu.

Și aceasta atrage atenția că este „o mare înselătorie căreia îi pot cădea victimă pensionarii și, nu numai, orice fel de persoană”.

„Totul a început pe 19 mai, vinerea trecută, când un domn mi-a solicitat o consultație, să-l sfătuiesc cum să ia acest medicament, un medicament miraculos ce desfundă, spune el, toate vasele. Am cerut și eu link-ul și când m-am uitat am fost îngrozită. Eu, în primul rând, că nu fac, și niciun coleg de-al meu, dintre cei citați, oameni de cu totul alte specialități, de exemplu profesorul Irinel Popescu, care face transplant hepatic și nu tratează hipertensiune.

Se folosesc de numele unor medici, unor profesori universitari. Nici măcar nu știu să scrie corect Universitatea Carol Davila, scriu cu „k”, și așa mai departe, iar toate informațiile care sunt date sunt eronate și false. Folosesc un limbaj cu totul și cu totul neadecvat, neștiințific, și care fac aduc, în felul acesta, un mare prejudiciu oamenilor.

Când m-am uitat la prețul care este în interviul ce mi se atribuie este menționat 2.100 de euro per pachet. Mi s-a părut ceva de science-fiction pentru un medicament care nu există”, a declarat la Digi 24 dr. Maria Dorobanțu.

Recent Posts

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

4 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

4 ore ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

5 ore ago

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…

5 ore ago

Ce este sentimentul de EUFORIE pe care unii oameni îl experimentează înaintea morții. Explicațiile oamenilor de știință

Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…

5 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian