Sari la conținut

Joe Biden a adormit în timpul Conferinței ONU de la Glasgow. Președintele american nu e la prima „ațipire” publică // VIDEO//

Joe Biden a adormit în timpul Conferinței ONU de la Glasgow. Președintele american nu e la prima „ațipire” publică // VIDEO//

Luni, 1 noiembrie, în timpul Conferinței ONU privind schimbările climatice COP26, desfășurată la Glasgow, prședintele american Joe Biden a oferit „faza zilei” în momentul în care a fost surprins de camere moțăind în scaunul său.

Acesta a fost surprins de către jurnaliștii prezenți la eveniment cum își închide ochii pentru zeci de secunde. Biden a fost trezit din dulcea „ațipire” de consilierul său, în timp ce premierul Italiei a urcat pe scenă.

Joe Biden a adormit în timpul Conferinței ONU de la Glasgow

Președintele Statelor Unite a urcat ulterior pe scenă pentru a vorbi despre soarta iminentă a schimbărilor climatice. La cei 78 de ani ai săi, Joe Biden este cea mai în vârstă persoană care a ocupat funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii.

Video-ul care îl arată pe Joe Biden aproape adormit în timpul conferinței de la Glasgow a devenit rapid virală. Jurnaliștii de la Daily Mail susțin că președintele american „își odihnea ochii”. Mii de admiratori i-au luat partea pe rețelele de socializare, susținând că Biden e bătrân și doar a „ațipit” puțin, din cauza oboselii. Și că, oricum, acest lucru s-au putea întâmpla oricui.

  • Nu sunt fan Biden, însă pot paria că mulți tineri mai puternici adorm la astfel de întâlniri. Unii dintre voi adormiți la prelegeri și la slujbele de la biserică… Lăsați-l în pace!
  • Este o ființă umană… și probabil că discuția a fost plictisitoare, într-adevăr„,

Există și oameni care susțin că acest gest este impardonabil și că ar trebui să demisioneze.

  • Asta arată cât sunt de importante schimbările climatice pentru el
  • Trump este mai vibrant
  • Dormitul la datorie face parte din eșec. Lăsați-l să demisioneze, vă rog”, sunt câteva dintre comentariile răutăcioase.

 

Scenă trasă la indigo, în urmă cu două luni

Scena „ațipirii” s-a mai întâmplat, cel puțin o dată, în urmă cu două luni, în cadrul unei întâlniri cu Naftali Bennet, premierul Israelului. Timp de aproape 60 de secunde, Biden și-a aplecat capul în timp ce Bennett continua să vorbească.

Cu degetele de la mâini încrucișate, Joe Biden a stat cu capul aplecat și cu ochii închiși, până când liderul israelian a terminat de vorbit. Gestul președintelui a stârnit controverse în societatea americană. În timp ce susținătorii săi spun că acesta a stat pe gânduri, cei care îl contestă pe liderul de la Casa Albă spun că acesta a adormit de-a binelea.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel