Sari la conținut

Legea malpraxisului, din nou în atenția Ministrului Sănătății. „Nu trebuie o lege care să înrobească medicii din punct de vedere financiar”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila

Legea malpraxisului a revenit în atenția publică. Alexandru Rafila a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că ministerul sprijină orice fel de iniţiativă legislativă legată de malpraxis dacă aceasta respectă independenţa profesională a medicilor.

„În spaţiul public circulă tot felul de informaţii legate de malpraxis şi de faptul că se încearcă dezincriminarea activităţii medicale. Suntem perfect de acord.

Ministrul Sănătății despre legea malpraxis: trebuie încurajată activitatea medicală şi să descurajeze medicina defensivă

Ministerul Sănătăţii, din păcate, nu a primit din partea Colegiului Medicilor din România niciun fel de document oficial. Am avut o discuţie preliminară în urmă cu mult timp cu domnul profesor Coriu (prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România – n.red.), sprijinim orice fel de iniţiativă legislativă, care însă trebuie să respecte două lucruri: trebuie să respecte independenţa profesională a medicilor, pe de o parte, şi să încurajeze activitatea medicală şi să descurajeze medicina defensivă, cu precizarea că această dezincriminare are anumite limite, pentru că o acţiune penală a unei persoane fizice nu poate fi împiedicată de nicio lege, pentru că este anticonstituţional, deci trebuie să înţelegem lucrul ăsta”, a transmis duminică Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătății despre legea malpraxis: medicii nu trebuie să fie înrobiți din punct de vedere financiar

 Legea malpraxis
Sursă: România TV / Legea malpraxis

Acesta a subliniat că o astfel de lege nu ar trebui să „înrobească” medicii din punct de vedere financiar.

„Şi al doilea lucru care cred că este extrem de important şi aş vrea ca toată lumea, mai ales colegii medici, să îl reţină: nu trebuie să avem o lege a malpraxisului care să pună în funcţiune un mecanism care să înrobească medicii din punct de vedere financiar.

Nu trebuie să ajungem în situaţia în care medicii să trebuiască să plătească sume mari de bani după un an, doi ani de funcţionare a unei astfel de legi, încât ei să îşi poată dobândi dreptul de liberă practică.

Dreptul de liberă practică al unui medic este sfânt, nu trebuie condiţionat de plata unor sume mari către societăţile de asigurări”, a menționat ministrul.

Ministerul Sănătăţii va fi principalul partener şi promotor al unui proiect „care respectă aceste principii: respectul independenţei profesionale şi acest lucru care nu duce la înrobirea corpului medical din punct de vedere financiar”, conform spuselor lui Alexandru Rafila din cadrul conferinției organizate la Colegiul Medicilor din Bucureşti, cu ocazia Zilei Internaţionale a Medicului.

Nu este pentru prima dată când ministrul Sănătății vorbește despre modificarea legii malpraxisului, în vara acestui an, Alexandru Rafila afirma că astfel de modificări sunt necesare pentru ca această lege „să nu fie legată de interesul companiilor de asigurări”.

Drept la replică

În urma publicării articolului, Unsar a trimis un drept la replica precizând că mențiunile incluse în articolul de presă citat cu privire la transmiterea de UNSAR către Colegiul Medicilor din România a unei indicații „a primelor de asigurare aferente contractului de asigurare de malpraxis” sunt eronate.

Mai mult decât atât, informațiile incluse în articol prezentând valori de sume minime asigurate și prime de asigurare indicative privind asigurarea de malpraxis nu a fost pregătit sau transmis de UNSAR către Colegiul Medicilor din România.
UNSAR își desfășoară activitatea cu stricta respectare și în condițiile permise de Legea concurenței nr. 21/1996, astfel că aceasta nu intervine si nu se pronunță cu privire la aspecte privind politica comercială individuală a asiguratorilor.

Sumele asigurate și tarifele de primă nu sunt dezbătute la nivelul asociației, depășind atribuțiile UNSAR și limitele permise de legislația de concurență.
Solicităm publicației doctorulzilei.ro îndreptarea articolului de presă publicat pentru a asigura corecta informare a cetățenilor și prevenirea difuzării de informații eronate în spațiul public.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel