Sari la conținut

Mai multe șanse pentru pacienții cu cancer de sânge: peste 95.000 de persoane s-au înscris în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

Sursa foto: rndvcsh.ro
Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice

Mai multe șanse pentru pacienții cu cancer de sânge: peste 95.000 de persoane s-au înscris în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice este celebrată în întreaga lume în a treia sâmbătă din septembrie.

96.921 de donatori potențiali s-au înscris până în prezent în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, dintre care un număr de 4.532 s-au înscris în 2023.

RNDVCSH: șansă la viață pentru pacienții cu cancere de sânge

De la înființarea Registrului, în aprilie 2013, 430 de pacienți români au fost transplantați cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiți. Pentru un număr de 22 dintre aceștia persoanele compatibile au fost din România, iar pentru ceilalți, donatorii compatibili au fost găsiți în registrele din alte țări, precum Germania, Polonia, Marea Britanie, Italia, Spania, Franța, Cipru, Israel, Grecia, Elveția, Suedia, Slovenia, Belgia, Austria, Turcia sau India.

  • În prezent, 41 de pacienți români sunt în așteptarea unui donator.
  • În cei 10 ani de existență, Registrul național a efectuat servicii de căutare pentru 2.219 pacienți străini, răspunzând solicitărilor venite din rețeaua de Registre internaționale, dintre care 139 de servicii au fost furnizate doar anul acesta.
  • 24 donatori români au fost compatibili și au donat pentru pacienți din Bulgaria, Danemarca,Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Slovacia, Statele Unite ale Americii.
  • În lume, la fiecare 3 minute, un om este diagnosticat cu un cancer de sânge, iar singura soluție terapeutică oreprezintă transplantul de celule stem hematopoietice.

Acest tip de transplant poate salva viața pacienților încazul a peste 70 de boli grave de sânge, printre care leucemiile, limfoamele, mieloamele, anemia aplastică și anemiile hemolitice ereditare severe, dar și în cazul unor afecțiuni precum sindromul mielodisplazic, boliereditare ale sistemului imunitar și tulburări metabolice moștenite.

„Este esențial să creștem gradul de conștientizare cu privire la importanța înscrierii ca potențial donator și cu privire la impactul transplantului asupra vieții pacienților. Creșterea numărului donatorilor înscriși în Registrul Național, din toate zonele țării, crește șansa de a salva mai mulți pacienți care suferă de cancer de sânge sau alte
boli hematologice severe.

Deoarece mâine celebrăm Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, aș dori să mulțumim tuturor donatorilor voluntari din România și din lumea întreagă care au donat celule stem hematopoietice”, a declarat dr. Traian Laurian Arghișan, Director general interimar, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Aproape 4.000 de donatori s-au înscris online

Înscrierea în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice se face prin două metode:

  1. off-line – la un Centru al donatorilor
  2. on-line, de oriunde, fără a mai fi nevoie de o deplasare la un centru.

Până în prezent, 3.759 de persoane s-au înscris online. Cei mai mulți potențiali donatori înscriși sunt din Oradea, București, Timișoara, Arad, Olt și Galați, centre cu
peste 7.000 de potențiali donatori înscriși.

De la primul transplant, realizat în 1957, și până în prezent au fost efectuate în lume peste 1,2 milioane de transplanturi de celule stem hematopoietice.

La nivel mondial, peste 42 de milioane de potențiali donatori sunt înscriși în Registrele din 56 țări, de pe toate continentele, reprezentând doar 0,5% din populația globului. Anual, peste 50.000 de pacienți caută un donator în afara familiei lor, iar pentru 50% dintre pacienții care au nevoie de transplant, donatorii sunt găsiți în Registrele din alte țări.

În 2022, peste 24.000 dintre donatorii potențiali înscriși în Registrele internaționale au donat celule stem hematopoietice pentru pacienți neînrudiți. Cu toate acestea, pentru 6% dintre pacienții internaționali nu au fost găsiți donatori compatibili.

În noaptea de 16 spre 17 septembrie, clădirea Primăriei Capitalei va fi iluminată înalb, albastru și roșu

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice se sărbătorește în fiecare an, în a treia sâmbătă din septembrie. Inițiativa a fost preluată și pe plan local, România alături de alte 55 de țări, de pe toate continentele, mulțumind, astfel, tuturor donatorilor de celule stem hematopoietice din întreaga lume, care au donat deja sau care așteaptă să fie salvatori de vieți.

În România, Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice este sărbătorită de Registru printr-o serie de evenimente de informare și de promovare a donării de celule stem hematopoietice, în cadrul campaniei „Donează o șansă la viață!”, derulată în centrele din țară.

În București, în noaptea de 16 spre 17 septembrie, clădirea Primăriei Capitalei va fi iluminată în culorile Zilei Mondiale a Donatorilor de Măduvă – WMDD (alb, albastru, roșu).

Campania „Donează o șansă la viață!” este susținută de Ministerul Sănătății în cadrul programului național de sănătate „Transplantul medular de celule stem hematopoietice periferice și centrale”.

Rolul RNDVCSH este acela de a identifica și asigura, la standarde internaționale, donatori de celule stem hematopoietice compatibili neînrudiți, tuturor pacienților din România care au nevoie de un transplant și care nu au donatori compatibili înrudiți.

Mai multe detalii despre cum poate cineva deveni donator voluntar pot fi găsite pe site-urile registrului: „registru-celule-stem.ro” ; „rndvcsh.ro” și pe canalele sociale ale acestuia.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel