Sari la conținut

Masca devine obligatorie în exterior, în aceste localități. Măsura se aplică din 9 octombrie

Masca obligatorie în exterior. Localitățile din țară unde măsura aceasta intră în vigoare din 9 octombrie.

Începând cu data de 9 octombrie 2020, în intervalul orar 6:00-18:00, de luni până vineri, este instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice de pe raza unităților administrativ teritoriale, în care rata incidenței cumulată a cazurilor depășește 1,5 la mia de locuitori.

Este cazul localităților Moțăieni, Crevedia, Ulmi, Ocnița, Perșinari, Glodeni, Răzvad Târgoviște, Titu, Văleni, Dâmbovița și Bezdead. Obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice revine tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de cinci ani.

Aceste măsuri vin ca urmare a faptului că un nou prag a fost depășit astăzi în evoluția pandemie de COVID-19 în țara noastră, peste 3.000 de noi cazuri la 24 de ore, mai exact 3.130.

Şi rata de pozitivare a fost mare astăzi 10%. Cele mai multe noi cazuri s-au înregistrat la București 549, urmat de județele Iaşi, cu 193 și Bacău, cu 150. Şi în județul Dâmbovița a fost un număr record de noi cazuri 128, iar autoritățile au decis ca de mâine să se aplice o serie de măsuri pentru limitarea răspândirii, dintre care și restricționarea activităților cu publicul în mai multe localități, potrivit Radio România Actualități.

Începând cu data de 9 octombrie în localitățile Târgoviște, Răzvad și Văleni, Dâmbovița sunt interzise activitățile cu publicul, derulate de operatori economici care prepară sau comercializează produse alimentare și sau băuturi alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor. În localitățile amintite sunt interzise și activitățile operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel