vineri, februarie 26, 2021

În mediul online există o întreagă dezbatere privind utilizarea ivermectinei în tratarea pacienților infectați cu coronavirus.  Punctul de vedere al unor medici este în contradictoriu cu punctul de vedere al reprezentantilor Ministerului Sănătății.

“Este o prezentare a unui profesor de microbiologie de la Universitatea din Liverpool unde a făcut o analiză care arată clar că, per total, Ivermectina a scăzut mortalitatea cu 75%. Deci o eroare chiar dacă nu era de 75% sau să zicem că scade la 50% sau chiar și cu 20%, dar e un rezultat imens, pentru că Remdesivirul nu s-a dovedit niciodată să scadă mortalitatea, Arbidolul nu s-a dovedid niciodată să scadă mortalitatea, pentru că Favipiravirul nu s-a dovedit niciodată să scadă mortalitatea, ci numai steroizii s-au dovedit”, a spus dr. Ion Alexie.

Informațiile prezentate de reputatul medic român din America au fost comentate de dr. Monica Pop. Întrebată de ce există reticență față de Ivermectină, aceasta a răspuns:

“Știți foarte bine de ce există această reticență, pentru că din păcate scopul comercial predomină în lumea terapeutică. Atâta timp cât ai văzut un rezultat pozitiv la un medicament trebuie folosit după părerea mea imediat, mai ales într-o maladie care nu are alt tratament exact.

Și vreau să-l contrazic pe domnul doctor Alexie, pentru că nu trebuie minimalizat niciun medicament pentru că oamenii au făcut ce au putut și au folosit ceea ce au avut la îndemână în momentul respectiv. S-au salvat foarte multe vieți pentru că infecționiștii spun că la fiecare infectat există cam cinci contacți care au făcut boala aceasta și care nu au ajuns niciodată în atenția autorităților pentru că s-au vindecat, deci numărul de vindecați e mult mai mare decât știm noi că este, însă – încă o dată spun – orice fel de medicament în plus e un pas și duce la salvare de vieți”.

Acest subiect fierbine care a atras atenția tuturor specialiștilor, cu precădere a medicilor infecționiști implicați în lupta cu coronavirusul comntează acest posibil tratament.

Virgil Musta, preşedintele Comisiei de Boli Infecţioase a precizat că până în acest moment, Ivermectina aprimit aviz pentru a fi folosită, dar în studii clinice şi nu în protocolul de tratament pentru infecţia cu SARS-Cov-2.

“La sfârşitul anului trecut am primit două solicitări de răspuns la o adresă către Ministerul Sănătăţii, făcută de două entităţi diferite care întrebau dacă Ivermentina, medicament folosit în anumite studii clinice în Statele Unite, nu poate fi folosit şi în România.

Răspunsul nostru a fost că Ivermectina de uz uman poate fi folosită, dar în studii clinice, nu să intre direct pe protocolul de infecţie SARS-Cov-2, protocolul terapeutic.

În momentul în care studiile clinice desfăşurate la ora actuală în Statele Unite şi nu numai, şi în Europa sunt studii clinice care se desfăşoară, aduc date evidente legate de eficienţa şi beneficiile acestui medicament, să adoptăm şi noi acea atitudine pe care OMS o recomandă”, a spus pentru Antena 3 Virgil Musta preşedintele Comisiei de Boli Infecţioase.

Următorul pas prevede şi acreditarea la Agenţia Medicamentelor, în România

“Societatea care doreşte să introducă medicamentul în ţară trebuie să solicite acest lucru, ca să fie acreditat acest lucru, în România la Agentia Medicamentelor, după ce primeşte avizul favorabil, după aceea se pot derula studii clinice conform legislaţiei în vigoare”, a mai spus Virgil Musta preşedintele Comisiei de Boli Infecţioase.

Virgil Musta a spus că este posibil ca acest medicament să aibă beneficii favorabile dar a subliniat că mai este nevoie de informaţii.

“Da posibil să fie medicament cu beneficii favorabile în această infecţie doar că avem nevoie de date ceva mai multe. Studiile care se derulează în prezent arată acest lucru, dar sunt studii pe un număr nu foate mare de pacientţi şi ele sunt realizate de către experţi în domeniu pentru a vedea dacă aceste studii sunt suficient de relevante sau mai necesită şi alte sudii a se finaliza”, a mai explicat Virgil Musta preşedintele Comisiei de Boli Infecţioase.

Reprezentanții Ministerului Sănătății nu recomandă utilizarea Ivermectinei în tratamentul COVID

“Nu tot ceea ce se aude este o știre adevărată (…) Este un medicament cu efect parazitar folosit în uzul uman, dar mai ales în uzul veterinar. La utilizarea umană se recomandă folosirea Ivermectinei sub forma unor creme utlizate în tratamentul acneelor. Nu este un medicament care să dovedească eficiență în tratarea Covid. Studiile pe care se bazează utilizarea Ivermectinei sunt deocamdată inconsistente din punct de vedere științifiic și considerăm că este un risc de a folosi astfel de medicamente care încă nu au fost testate”, a declarat Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Ultimele stiri

Parteneri