Sari la conținut

Nașterea ei a împărțit România în două! Cum arată ACUM fiica Adrianei Iliescu? WAW, cât e de frumoasă! Eliza tocmai a împlinit 18 ani!

Nașterea ei a împărțit România în două! Cum arată ACUM fiica Adrianei Iliescu?

În urmă cu 18 ani, fostul profesor univeristar de literatură română și autoare de povești pentru copii, Adriana Iliescu, a devenit cunoscută în întreaga lume, peste noapte, după ce a devenit cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naștere unuic copil.

Cum arată azi Eliza, fiica Adrianei Iliescu. Abia a intrat la liceu, iar  schimbarea este radicală

Nașterea ei a împărțit România în două, după ce Adriana Iliescu a devenit mamă la 66 de ani

Adriana Iliescu a primit pentru prima dată tratament hormonal pentru a îndepărta menopauza în 1995, iar fertilizarea în vitro (trei zigoți cu spermă și ovul de la donatori anonimi) i-a fost făcută în 2004 de doctorul Bogdan Marinescu, ea rămânând însărcinată cu tripleți.

După trei săptămâni, unul dintre embrioni și-a încetat dezvoltarea și a murit. Feții rămași, ambii de gen feminin, au cântărit doar 1,45 și respectiv 0,69 kg după 33 de săptămâni de sarcină, însă după complicații ulterioare, cel mic a murit.

Eliza Maria Bogdana s-a născut la 16 ianuarie 2005, la Maternitatea Giulești din București, când Adriana Iliescu avea 66 de ani. Eliza Maria a primit și prenumele Bogdana, nume care era destinat surorii sale gemene, care, din păcate, nu a supraviețuit sarcinii.

Fetița nu este, totuși, copilul său biologic al Adrianei Iliescu, deoarece ovulul și sperma au provenit de la donatori anonimi.

Cu toate acestea, Adriana Iliescu s-a achitat cu brio de rolul său de mamă. Deși au fost voci care au acuzat-o de egoism și i-au cântat prohodul înainte de vreme, fostul profesor universitar a crescut-o pe Eliza frumos, simplu, cu principii solide despre viață și felul în care trebuie trăită.

colaj foto cu adriana si eliza iliescu

Cum arată Eliza Iliescu la 18 ani? WAW, cât e de frumoasă!

În urmă cu câteva zile, pe 16 ianuarie, Eliza Iliescu, acum studentă la două facultăți, a împlinit frumoasa vârstă de 18 ani. Eliza și-a ales deja studiile pe care dorește să le urmeze, iar viitorul ei arată cum nu se poate mai bine.

Eliza Maria Iliescu a reușit să obțină merite deosebite la învățătură. Fiica Adrianei Iliescu a fost șefă de promoție anul trecut, terminând liceul cu o medie mare, de 9,50.

După ce a promovat examenul de Bacalaureat cu note mari, cu medii de peste 9,00 la fiecare materie, Eliza Iliescu a decis să urmeze cursurile Facultății de Litere din București, mergând pe urmele mamei sale.

Tânăra nu s-a oprit însă aici, ci a decis să se înscrie și la o a doua facultate, alegând profilul de Științe umane. Pentru că nu poate urma două facultăți în același timp la buget, pentru aceasta din urmă va fi nevoită să plătească o taxă lunară. În rest, are timp și de ieșiri cu prietenii și activăți tipice pentru o tânără domnișoară. În cele mai recente imagini, se poate observa cât de mult a crescut Eliza.

„Eliza este bine, are foarte mult de lucru în perioada aceasta, mai ales că este studentă la două facultăți. Învață, pregătește proiecte frumoase. Sunt o mămică mândră. Se mai plimbă și ea uneori, are timp pentru dânsa, normal, mai iese la un suc prin oraș cu colegii”, a declarat recent Adriana Iliescu, pentru Click.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel