marți, august 3, 2021

Novavax. Vaccinul său anti-covid are o protecție de peste 90%. Prin ce este diferit de celelalte vaccinuri.

În cursul zilei de luni, 14 iunie, compania americană Novavax a anunțat public că vaccinul său

anti-covid are o eficacitate de peste 90% și că asigură protecţie împotriva unor variante SARS-CoV-2. În urma unui studiu realizat pe circa 30.000 de persoane din Statele Unite şi Mexic, potrivit AFP, preluată de Agerpres, specialiștii au demostrat eficacitatea foarte mare a vaccinului.

Vaccinul „a demonstrat o protecţie de 100% împotriva formelor moderate şi severe ale bolii şi de 90,4% per ansamblu”, a indicat compania americană din domeniul biotehnologiei într-un comunicat.

Vaccinul utilizează o tehnologie diferită de cele ale serurilor autorizate deja pe scară largă în lume. Este un vaccin

aşa-zis „subunitar”, pe baza unor proteine care declanşează un răspuns imunitar, fără virus.

Vaccinul se administrează în două doze şi are o eficienţă generală de 90%, iar date preliminare arată că este sigur, precizează compania. De asemenea, compania a anunțat că își dorește să ceară autorizarea vaccinului în Statele Unite, Europa şi în alte părţi până la sfârşitul lui septembrie.

Până atunci, Novavax își propune să poată produce până la 100 de milioane de doze pe lună.

Ultimele stiri

Parteneri